ro | en
Lotca

Lotca

Autori: Vladimir Mîndru, Irina Lupu, Rareș Fotău
Birou de proiectare: Yellow Office

Colaboratori:
Detaliere și autorizare: Conextrust S.A.

Comentariul autorului

Plasată într-un context lipsit de elemente vizuale puternice, cu excepția pantei pe care se așază și a apei către care este orientată, cherhanaua își propune un tandem subtil cu natura, traversarea ei devenind un itinerariu în care o serie de cadre se lasă descoperite treptat.
Intrarea se face coborând printre două volume a căror sobrietate este balansată de culoarea pastelată a fațadelor. Prima impresie, a unui obiect care relaționează minimal cu exteriorul, dispare odată cu parcurgerea spațiului interior. Acesta devine cadrul unei experiențe în care privirea este condusă gradual de la opac spre transparent, punctul final fiind terasa care plutește deasupra apei.
Dialogul dintre natură și design este susținut și de alegerea materialelor: pardoseala cu pietre din râul Bistrița, placări cu piatră cochiliferă, vegetație la interior, detalii precum medalioanele de rășină, în care o serie de elemente naturale colectate de pe sit - plante și osaturile unor pești - au fost folosite ca matrițe.