Centrul Bisericesc Român Ortodox din München

Comentariul autorului

Proiectul „Centrului Bisericesc Român Ortodox din München” este rezultatul colaborării echilibrate între beneficiar și arhitecți, ingineri, constructori și artiști, care și-au asumat cu toții materializarea unui proiect complex și de anduranță. Încrederea acordată arhitecților de către Beneficiar a însemnat o colaborare fertilă ce s-a întins pe o perioadă de peste opt ani (2014-prezent), timp în care ideile inițiale au avut șansa de a fi dezvoltate și aplicate pe toate palierele creației de arhitectură: de la concept, proiectare tehnică și de detaliu și până la amenajări, mobilier și elemente artistice.

Orașul München a fost casă multor români încă de la începutul secolului precedent, iar ideea de a construi un lăcaș de cult de zid a venit ca o necesitate – atât de ordin religios, ca punct de coeziune și adunare, cât și ca loc reprezentativ al comunității pe plan local.

Amplasamentul este în cartierul Aubing din vestul orașului München, într-o zonă predominant ocupată de locuințe, situl aflându-se într-un nod social (școli, grădinițe și parcul din imediata vecinătate). Un element definitoriu al terenului este strada perpendiculară ce marchează un important ax compozițional ce a determinat articularea principalului spațiu public exterior și poziția clădirilor.

Biserica cu Sala Crucilor (A), Centrul Comunitar (B) și Sediul Episcopal cu Mănăstire (C) sunt cele trei clădiri ce formează o incintă deschisă, completată pe două laturi de parcul și de frontul de case învecinate.

Biserica (A), cea mai amplă dintre cele trei construcții, cu învelișul alb pe care se întrezăresc vibrațiile pereților groși din cărămidă plină, este și cea mai deschisă prin pridvorul înalt. Continuator al tipului arhitectural „ideal” al planului în cruce greacă înscrisă, dezvoltat pe parcursul secolelor în spațiul bizantin (și definit în contextul românesc de importantul arhetip al Bisericii Domnești din Curtea de Argeș), lăcașul de cult din München este, de fapt, materializarea modelului sub o nouă formă. Biserica se sprijină pe zece stâlpi cruciformi din beton aparent, care definesc Sala Crucilor – spațiul public interior cu rol principal de întâlnire în afara slujbelor, un cadru destinat atât conferințelor, expozițiilor cât și agapelor și celebrărilor.

Centrul Comunitar (B) este așezat perpendicular pe axul vest-est al bisericii și se dezvoltă pe două paliere ce se întrepătrund: săli pentru cursuri, bibliotecă, cabinet social și magazine la primele niveluri (accesate direct din portic), iar la etajele superioare locuințe – a preotului paroh și camere pentru pelerini.

Sediul Episcopal și Mănăstirea (C) sunt așezate perpendicular pe axul nord-sud față de naosul bisericii și reunește atât spații administrative cât și componentele esențiale ale funcționării unei mănăstiri: paraclis, chilii, ateliere de creație, trapeză și bucătărie.

Cele trei corpuri formează, pe de o parte, un întreg coerent și, pe de alta, un ansamblu „poros” către stradă și vecini: prin gardul jos și transparent (ce se deschide în totalitate străzii), prin porticul și pridvorul ce definesc piațeta centrală, precum și datorită pergolei, a gangului sau a conexiunilor directe cu grădinița vecină și cu parcul.