Centru de Educație și de Cultură Ebraică, Iași

Comentariul autorului

Proiectul constă în 3 componente principale: centrul de studii ebraice, muzeul de istorie al evreilor din Iași cu arhivă și o componentă socială formată din sală de conferințe, cafenea și bibliotecă.
Propunerea este situată în orașul Iași, în centrul orașului, în fostul cartier evreiesc, într-o zonă mixtă situată la intersecția diferitelor țesuturi urbane precum: Centrul Civic cu un regim de înălțime semnificativ, țesutul urban de blocuri colective cu o densitate mai mare și țesutul original, istoric, fragmentat, cu locuințe unifamiliale. Proiectul își propune să medieze aceste scări, să continue logica direcției de dezvoltare a bulevardului și, de asemenea, să se raporteze la scara mică a parcelarului vechi. De asemenea, proiectul intenționează să devină un punct polarizator pentru cartier și să aducă alte tipuri de funcțiuni și noi utilizatori, proces care face parte din regenerarea urbană a întregii zone. În plus, propunerea face parte dintr-un traseu memorial care conectează urmele prezenței evreiești din zonă, principalele clădiri de patrimoniu evreiești – sinagogile, centrul comunitar și alte locații de referință pentru Pogromul din 1941.
Inserția formată din 3 fragmente majore, unite la nivelul parterului, reprezintă gestul principal al proiectului, care, în același timp separă și ține împreună diversele spații publice, atât interioare cât și exterioare. De asemenea, fragmentele principale sunt formate din părți egale care creează și articulează spații interioare la diferite scări. Parterul leagă toate funcțiile și, datorită transparenței și permeabilității sale, conectează vizual curțile și spațiile publice exterioare. Fragmentarea volumetriei și pauzele se produc la contactul dintre funcțiuni, lucru ce individualizează și mai mult unitățile. Astfel, proiectul propune o spațialitate ce nu exprimă introvertire și ideea de traumă a poporului evreiesc, asemeni altor muzee și edificii specializate, ci dimpotrivă, se exteriorizează și se deschide către ideea de speranță, continuitate, prin dialogul cu orașul și comunitatea.
Un alt spect important al propunerii au fost spațiile publice create de acest tip de volumetrie. Propunerea preia diferitele tipologii ale spațiilor exterioare întâlnite în vecinătate și le reinterpretează de-a lungul ansamblului: de la pauzele din ritmul frontului, grădinile de fațadă, până la curțile interioare și trecerile neașteptate printre casele de târg. Spațiile create nu răspund doar celor 2 străzi, ci și parcurgerii terenului dintr-o parte în alta. Parcursul generat formează curți de fiecare dată când se intersectează cu clădirea, fiecare având un caracter diferit, în funcție de funcțiunea pe care o deservesc: curtea de acces principală continuă spațiul pietonal al străzii într-o alveolă și îl direcționează către intrarea în muzeu, curtea muzeului este o curte mult mai protejată, cu un spațiu mineral amplu, deschis către biserică și situat la intersecția celor 3 funcții și totodată, amfiteatrul exterior și terasele cu activități diverse ale centrului de studii.
Spațiile interioare și funcțiunile au fost distribuite ca răspuns la situația particulară a vecinătății – zona de studiu este orientată către zona rezidențială mai privată, în timp ce muzeul este aproape de bulevard și de zona publică și turistică. De-a lungul ansamblului și a ,,spinei”, deși lățimea este aceeași, spațiile sunt la scări diferite: de la spațiile extinse ale muzeului și arhivei, până la seria densă de săli de clasă. Modul de configurare al fațadelor și particularitățile sunt generate de funcțiunile interioare deservite și de relația cu spațiul public alăturat, fiind atente la scara domestică a contextului în care se inserează.