Invisible nature - Lacul Floreasca. Arhitectura dincolo de vizual

Comentariul autorului

Modul în care ne raportăm la spațiul arhitectural și nu numai este de cele mai multe ori concentrat pe caracterul său vizual. Ar putea arhitectura să devină o experiență spațială mai puternică atunci când este experimentată în lipsa văzului ?

Interesul față de acest subiect s-a dezvoltat în ultimii doi ani de studiu în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”. Punctul de plecare și primul contact cu această temă a fost dezvoltarea unui spațiu pentru persoane cu deficiențe de vedere. Această nouă perspectivă a unui utilizator ce nu poate apela la aspectul vizual pentru a înțelege un spațiu m-a ajutat să realizez că modul în care ne raportăm la spațiu în general este simplist din punct de vedere senzorial – în acel punct înțelegerea spațiilor concepute pentru persoanele cu deficiențe de vedere a condus la un studiu al modului în care lipsa văzului poate conduce la o arhitectură mai complexă, mai dinamică, mai încărcată cu semnificații, mai personală.

Studiul identifică o problemă în legătura cu percepția spațiului. Supremația vizualului a condus la spații superficiale, corpul nostru fiind plasat în afara spațiului arhitectural, în spatele unei camere foto de cele mai multe ori. Oamenii percep doar un strat evident, atenția nu este concentrată asupra elementelor subtile, importante în modul în care un spațiu este înțeles. Această problemă este regăsită atât la nivelul spațiului arhitectural, cât și la nivelul întregului oraș. Orașul nu posedă calitățile senzoriale de care toți utilizatorii au nevoie, acest lucru fiind cu atât mai problematic pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Deși într-o fază incipientă studiul a fost concentrat asupra acestei categorii de utilizatori, raportarea la toți utilizatorii a fost importantă în înțelegerea modului în care instrumentele senzoriale uitate de cele mai multe ori pot fi utilizate în procesul de proiectare. Un material, prin toate calitățile prin care este definit – textură, temperatură, duritate, sunet - poate avea un scop mai important decât crearea unei imagini estetice, poate deveni un indicator al unui anumit traseu prin clădire sau un semnal senzorial care poate contribui la maparea cognitivă a unei clădiri. Alte elemente pe care le ignorăm sau pe care le considerăm chiar factori perturbatori, precum lumina puternică a soarelui, poate deveni un element cu care pielea interacționează într-o maniera intimă.

Problematica acusticii este un alt element definitoriu identificat, sunetul dintr-un anumit spațiu poate deveni un element cheie in descifrarea acestuia. Peisajul sonor joacă un rol foarte important în modul în care o persoană experimentează un spațiu.

Pornind de la această diversitate senzorială descoperită și de la identificarea spațiilor ce o pot îngloba, un spațiu ignorat de cele mai mai multe ori a devenit un element important în înțelegerea multisenzorialității – cadrul natural. Simțurile noastre se bazează cu ușurință pe atmosfera dinamică pe care cadrul natural o posedă prin toate elementele sale componente – lumina, vântul, sunetul păsărilor, mirosul florilor sau atingerea picăturilor de ploaie. Natura activează simțurile, în timp ce urbanul le diminuează prin caracterul său confuz, nedefinit. În oraș sunetele, mirosurile, texturile ajung să se aglomereze și astfel nu mai putem distinge calitățile senzoriale ale unui spațiu. Problema cadrului urban este o problemă de asimilare, iar persoanele cu deficiențe de vedere sunt cele mai afectate de aceasta, barierele arhitecturale pentru nevăzători fiind un motiv pentru care aceștia sunt excluși de la viața orașului.

Infrastructura orașului nu este în prezent accesibilă tuturor utilizatorilor, existând o nevoie de transformare pentru a deveni un cadru inclusiv. În România nivelul de inclusivitate al spațiilor este o problemă socială importantă, motiv pentru care am ales să dezvolt proiectul de diplomă în contextul Bucureștiului.

Criteriile luate în considerare pentru a identifica amplasamentul proiectului au fost pe de o parte accesibilitatea, astfel încât situl să fie ușor accesibil de la stațiile de transport în comun, în special de la o stație de metrou, iar pe de cealaltă parte legătura puternică cu un element natural important la scara orașului și prezența unui cadru natural latent, ce nu este exploatat la potențialul său real. Astfel situl identificat este localizat în Peninsula Floreasca, pe Lacul Floreasca. Râul Colentina poate fi privit în contextul actual ca o posibilă nouă axă importantă de dezvoltare a orașului, așa cum a fost în trecut Dâmbovița. Dezvoltarea în jurul unui astfel de element natural poate conduce la modernizarea orașului în timp, fapt ce poate fi observat deja prin noile centre de afaceri dezvoltate în zona de nord a orașului, pe malul nordic al salbei de lacuri. Există totodată o contradicție identificată în acest moment, spațiile verzi de pe malul lacului având un caracter incert în oraș. Ele sunt rezultatul unei suprapuneri între fosta periferie a orașului, marcată cu precădere de centre industriale și mlaștini neatinse, și noii poli de dezvoltare ai orașului.

Râul Colentina este în momentul de față un spațiu al contrastelor. Pe de o parte sunt zone puternic urbanizate, cu utilizatori cu un statul social ridicat, pe de altă parte sunt aceste spații înghețate în timp, cu un caracter aproape rural, aparținând fostei periferii a orașului. Situl identificat face parte din această categorie de zone naturale incerte, având totuși avantajul de a fi conectat la infrastructura orașului și astfel un mare potențial de dezvoltare.

În contextul proiectului de diplomă, spațiul natural este plasat la intersecția dintre o potențială axă de dezvoltare, râul Colentina, și vechiul țesut al orașului, fosta periferie. Spațiul verde incert identificat pe malul lacului Floreasca face parte dintr-o zonă în proces de dezvoltare, având un caracter dual – fragmentare a țesutului dictată de organicitatea spațiului natural și o nevoie de revitalizare și conectare a spațiilor verzi la scara întregului oraș.

Arhitectura dincolo de vizual se plasează la intersecția dintre natural și artificial, dintre oraș și apă, dintre sunete și texturi, dintre percepție și experiență, dintre repere și limite.