Centru de Arhitectură - Calea Victoriei

Comentariul autorului

Proiectul se raportează la elementele definitorii pentru Calea Victoriei, urmărind o extensie firească a acesteia. Alegerea programului se face în spiritul direcției de dezvoltare ca axă culturală și în întâmpinarea situației delicate a cadrului construit, care justifică prezența unui centru de arhitectură ce poate promova valorile patrimoniale și veghea asupra respectării lor.
Un prim deziderat este impus de suita monumentelor edificate existente, ce reclamă, încă, crearea unui reper urban contemporan demn de prestigiul zonei.
Pe Calea Victoriei, zona publică depinde îndeosebi de alveolele din țesut și curțile edificiilor majore. Multe dintre ele, însă, se închid implacabil, negând dreptul orașului la spațiu public. Propunerea urmărește exemplificarea potențialului curților bucureștene, prin readucerea spațiului public în prim plan, eliminarea împrejmuirilor și raportarea directă la vecinătăți și un nou traseu urban ce continuă pietonalul existent.
Elementul vegetal definitoriu pentru identitatea capitalei, este încă prezent aici. Soluția propune cultivarea moștenirii “orașului grădină”, păstrând zonele plantate și adăugând unele noi în zonele esențiale. Scara inserției este redusă și anvelopanta vitrată perimetral, astfel încât elementul vegetal este integrat și expus permanent atât în spațiile exterioare cât și în cele interioare.
Se urmăresc recomandările internaționale favorizând pietonalul, transportul în comun și micromobilitatea, excluzând traficul auto sau parcajele individuale, încă impuse prin reglementări locale, mizând pe calitățile zonei ultracentrale, dintre cele mai accesibile și conectate la nivelul capitalei.
Parcela extinsă păstrează forma seculară, fiind dominată de prezența Casei Florescu-Manu (monument neoclasic) și vecinătatea cu Casa Niculescu-Dorobanțu (monument neogotic). În consecință, intervenția propune o integrare delicată, prin continuitate contextuală.
Volumele inserate se interpun monumentelor prezente, stabilind noi raporturi vizuale, susținute ulterior de logica spațială ce încheagă ansamblul. Anvelopa este dominată de ritmul colonadei inspirate de edificiul neoclasic și cromatica celui neogotic. Amprenta la sol este redusă, subsolul extins permițând, însă, raportarea la scara locului prin alinierea volumelor aparente la înălțimile edificiilor existente, dar și comunicarea spațială cu acestea.
Corpul inițial este reutilizat adaptativ, găzduind o librărie, o cafenea și săli de conferințe. Al doilea corp, geamăn contemporan al casei istorice, ilustrează valențele arhitecturii actuale într-un volum de dimensiuni identice. Acesta preia parțial cele două niveluri ale casei de care se depărtează subtil prin piațeta plantată scufundată, păstrând legătura printr-o pasarelă amplasată pe fostul corp secundar demolat în mod abuziv. Atriumul permite comunicarea vizuală între nivelurile alternante ale galeriei. La nivelul inferior, o sală multifuncțională preia cota piațetei inițiale și intermediază trecerea către principala piațeta scufundată, ce deschide prin scara monumentală a amfiteatrului o, mult așteptată, curte de onoare monumentului neogotic. Al treilea corp, alungit, susține noul traseu exterior propus prin remodelarea sitului. găzduind spații de expoziție pe două niveluri și ateliere la cel superior.
În final, profitând de natura teoretică a lucrării, soluția derivă firesc din caracterul locului, încercând simultan o ilustrare a virtuților arhitecturii contemporane.