Extinderea și regenerarea spațiului istoric și muzeal din Turda

Comentariul autorului

Intervenția propusă pentru extinderea Muzeului de Istorie din Turda cu un lapidariu și regenerarea urbană a spațiilor conexe acestuia are drept scop reintroducerea patrimoniului mobil și imobil în circuitul cultural al orașului. Castrul roman al Legiunii a V-a Macedonica din Turda (antica Potaissa) reprezintă una dintre cele mai valoroase fortificații romane de pe teritoriul României, constituind un reper istoric esențial.

În contextul transformării sale în sit arheologic, la nivelul orașului se creează o legătură simbolică între ruinele castrului roman și fragmentele dislocate din acesta de-a lungul timpului și Muzeul de Istorie, care devine spațiu dedicat conservării, interpretării și punerii în valoare a patrimoniului mobil rezultat. Datorită statutului de monument al clădirii muzeului de istorie, ce datează din secolul al XV-lea, intervenția se desfășoară într-un context istoric sensibil, impunând o intervenție atentă, realizată cu scopul unei conștientizări colective privind importanța patrimoniului în definirea identității culturale, turistice și comunitare a orașului.

Propunerea urmărește o abordare pe două niveluri: la scară urbană, prin restabilirea relației dintre castrul roman și muzeu, dar și prin revitalizarea spațiului public din jurul acestuia; și la scară locală, prin propunerea arhitecturală de extindere a spațiului muzeal. Situl se află pe malul Pârâului Racilor, o zonă care, în lipsa unei amenajări urbane corespunzătoare, a devenit inaccesibilă din cauza vegetației necontrolate, izolând muzeul de istorie față de restul țesutului urban. Prin reamenajarea acestei zone se asigură atât o mai bună circulație în interiorul insulei urbane, cât și accesul pe două părți opuse ale sitului muzeului, modalitate prin care acesta poate fi reintegrat în traseul public de vizitare a orașului.

În prezent, o parte considerabilă a vestigiilor descoperite în situl arheologic al castrului roman și în împrejurimi se află depozitată în condiții improprii, favorizând degradarea acestora și limitând considerabil accesul publicului la o componentă esențială a patrimoniului local. Din acest motiv, extinderea muzeului prin amenajarea unui lapidariu devine nu doar oportună, ci absolut necesară. Intervenția propune o abordare non-invazivă, cu intervenții punctuale, de dimensiuni reduse, la nivelul solului, și o extindere în subteran, constituită din spațiul destinat conferințelor și noul lapidariu, ce are deschidere directă spre fondul de vegetație de pe malul pârâului. În această configurație, clădirea muzeului este percepută ca un artefact în sine, un martor al straturilor istorice suprapuse, în care intervenția contemporană se transpune subtil în profunzime. Prin utilizarea unei materialități unitare la nivelul subsolului, noul spațiu muzeal devine un fundal neutru, menit să potențeze prezența artefactelor, transformând obiectul arheologic în protagonist al spațiului expozițional, geometria acestui spațiu fiind exprimată la suprafață prin tratarea de paviment.

Acest demers nu propune doar o extindere funcțională a muzeului, ci un act de reconectare a orașului cu propriul său patrimoniu, inserat într-un țesut urban complex și în continuă transformare. Prin reconfigurarea relației dintre trecut și prezent, intervenția devine un instrument de regenerare urbană și culturală, dar și un catalizator al memoriei colective, oferind comunității un spațiu cultural, istoric și educațional viu, activ și accesibil.