Arhiva de Colecții. Un model de recuperare a patrimoniului cultural bucureștean

Comentariul autorului

Despre colecțiile ,,fără stăpân”
Bucureștiul nu dispune de o infrastructură coerentă – nici fizică, nici legislativă – dedicată conservării patrimoniului mobil. Într-un oraș în care numeroase obiecte de valoare culturală (cărți rare, manuscrise, lucrări de artă, piese de mobilier sau obiecte decorative) rămân fără o destinație clară, se resimte tot mai acut absența unui spațiu specializat care să le salveze, să le conserve și să le valorifice.
Această vulnerabilitate este rezultatul unei traume istorice recente. În perioada comunistă, România a trecut printr-un amplu proces de destructurare sistematică a colecțiilor private. Multe familii au fost deposedate de bunurile considerate valoroase, iar aceste obiecte, indiferent de natura lor, fie au fost absorbite în muzee de stat, fie au fost pierdute definitiv sau distruse.
Astăzi, în lipsa unei ,,instituții” capabile să preia în custodie astfel de colecții, să le protejeze și să le (re)integreze într-un circuit public, acest patrimoniu rămâne vulnerabil: zace uitat prin poduri sau pivnițe, este risipit, vândut fragmentar sau, pur și simplu, ignorat.

,,Casa de Colecții”
Proiectul propune înființarea unei ,,Case de Colecții”, o ,,instituție” menită să funcționeze simultan ca arhivă, centru de cercetare și spațiu de expunere. Nu este vorba doar despre un simplu depozit de obiecte, ci despre definirea și conturarea unui (posibil) model funcțional de ,,infrastructură a grijii”: un loc în care colecțiile cu valoare istorică, artistică sau afectivă să poată fi păstrate, documentate și activate prin expoziții, programe educaționale și rezidențe interdisciplinare.
În esență, această Arhivă de Colecții trebuie să devină o interfață între patrimoniul personal și interesul public, între fragmentele unei istorii risipite și nevoia tot mai pregnantă de (re)conectare la identitatea culturală a Bucureștiului.

Locul ca ,,fapt urban”
Ruina fostei case Benisch-Patzelt devine punctul de plecare al proiectului. După demolarea sa injustă, au supraviețuit doar câteva fragmente de zid orientate către strada Christian Tell. Aceste urme sunt suficiente pentru a susține ideea unei reconstrucții bazate pe documentația de arhivă – nu doar ca gest arhitectural, ci și ca act de ,,reparație simbolică” față de oraș și de redare a unui reper pierdut către comunitate. În interiorul acestui volum sunt integrate sălile de lectură, cursuri și conferințe, transformând casa într-un real dispozitiv de tranziție între oraș și spațiul galeriei.
Cel de-al doilea reper este Biblioteca de Studii Bizantine a Congregației Asumpționiste, o arhivă valoroasă care înglobează undeva la 25.000 de volume rare, majoritatea manuscrise. Proiectul stabilește o legătură fizică și funcțională cu această ,,colecție” prin crearea unei ample săli subterane dedicate restaurării.

,,Arca”
Între cele două ,,prezențe”, arhiva prinde formă sub chipul unui volum abstract, o ,,Arcă” ce are calitatea de spațiu care conservă și ordonează. Ea este deformată sub ,,presiunea” sitului, se pliază și adaptează neregularităților lui, dar reușește să-și păstreze o anumită autonomie și identitate. Este ,,prinsă” în loc de doi ,,contraforți” utilitari și este organizată în jurul unei coloane centrale care funcționează ca punct de convergență pentru grinzile radiale. Aici sunt adăpostite galeriile, depozitele, sălile de restaurare și tezaurul în care sunt păstrate cele mai valoroase artefacte ale fondului arhivistic. Aici colecțiile își găsesc, în sfârșit, un refugiu.