ro | en
Laborator cultural pentru studiul patrimoniului în centrul istoric al orașului Brașov

Laborator cultural pentru studiul patrimoniului în centrul istoric al orașului Brașov

Autori: Karla-Maria Petrăreanu

Îndrumtori: dr. conf. arh. Iulian Gudină, șef lucr. dr. arh. Corina Elena Iliescu
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
Facultatea de Arhitectură

Comentariul autorului

Patrimoniul stă la baza identității unei comunități, întruchipând memoria, valorile și voința creatoare a acesteia. Legătura profundă cu tradiția nu este doar o ancoră în trecut, ci și o sursă de continuitate și sens în prezent. Patrimoniul prinde formă atât prin obiecte materiale, cât și prin obiceiuri, practici și ritualuri transmise din generație în generație. Laboratorul cultural pentru studiul patrimoniului răspunde aceastei nevoi de îndrădăcinare și oferă comunității prilejul de meditație asupra patrimoniului său, prin diverse spații de cercetare, de restaurare și de creație artistică în spiritul tehnicilor tradiționale meșteșugărești. Activitatea se adresează atât profesioniștilor în domeniu prin spații de lucru specializate, cât și publicului prin expoziții și workshop-uri ce le permit interacțiunea cu diferetele manifestări ale patrimoniului.

Propunerea se așează într-o clădire istorică din centrul orașului Brașov - primul spital civic al orașului - aflată astăzi într-o stare avansată de degradare. Clădirea reprezintă un simbol în memoria urbană, o permanență la nivelul orașului. Astfel, se propune reabilitarea și extinderea ansamblului în vederea deschiderii sale către public. Proiectul lucrează cu fragmentele istorice ale orașului, prin diverse simetrii și analogii, reiterând elementele definitorii ale spațiului urban istoric: o curte conținută, ascunsă, un gang îngust care se deschide spre curte, punctele de priveliște spre incintă și galeriile de circulație perimetrale. . Proiectul nu urmărește doar reabilitarea unei clădiri, ci și consolidarea memoriei, identității și continuității culturale.



2025
Cercetare prin arhitectură
Diplome de arhitectură
Powered by: