Dialog între generații - centru intergenerațional Vatra Luminoasă

Comentariul autorului

Cum ar fi dacă o clădire ar putea repara golurile lăsate de timp?

Ar putea arhitectura să aducă înapoi ceva ce am pierdut - un sentiment de apartenență între generații?


Acest proiect de diplomă nu a început cu o formă sau un amplasament, ci cu o întrebare: cum arată de fapt o comunitate sustenabilă? Această cercetare a remodelat modul în care am gândit arhitectura - nu doar ca disciplină spațială, ci și ca una socială. A ghidat proiectul prin straturi de strategie și context, de la agende internaționale până la un colț uitat al Bucureștiului: cartierul Vatra Luminoasă.


Pentru a defini sustenabilitatea socială, am început cu Agenda 2030, apoi am urmărit modul în care principiile acesteia s-au reflectat în Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă a României. La nivel local, am lucrat cu Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Bucureștiului, care a relevat două tendințe alarmante în Sectorul 2: are cea mai în vârstă populație din oraș și cel mai mic procent de tineri. Aceste modele au fost confirmate de Strategia Locală a Sectorului 2, evidențiind Vatra Luminoasă ca fiind una dintre zonele cele mai afectate.


Strategiile propun soluții: spații publice concepute pentru interacțiunea între generații, programe sociale pentru vârstnici și centre de îngrijire pe termen lung sau scurt care să ușureze povara serviciilor de urgență. Cu toate acestea, în București există doar trei centre medicale permanente, departe de cele 69 proiectate ca fiind necesare.

Din aceasta a apărut conceptul unei infrastructuri medico-sociale - un spațiu nu doar pentru tratament, ci și pentru îngrijire, învățare și demnitate. Centrul ar oferi îngrijiri ambulatorii și paliative, reabilitare, terapie ocupațională, stimulare senzorială și recuperare bazată pe joc. Acestea ar fi susținute de ateliere creative care să facă legătura între implicarea terapeutică și cea culturală.

Explorând demografia zonei, am observat o contradicție. Deși Sectorul 2 îmbătrânește, are și una dintre cele mai mari concentrații de școli din oraș - 87, egală cu Sectorul 1. Tinerii sunt acolo, dar doar temporar. Vârstnicii rămân izolați. Această dinamică dezvăluie o comunitate fragmentată - un loc unde oamenii trec, dar nu se conectează.

Alegerea amplasamentului a devenit clară odată ce am reluat istoria socială a Vatrei Luminoase. Numele său provine de la Așezământul Vatra Luminoasă, fondat la începutul secolului al XX-lea de Regina Elisabeta pentru a oferi locuințe și spații de lucru nevăzătorilor. Astăzi, a mai rămas doar Liceul Special Regina Elisabeta. Această moștenire de îngrijire și incluziune a inspirat etosul intervenției mele.


Instituțiile din apropiere - Spitalul Monza, Biserica Vatra Luminoasă, Asociația Nevăzătorilor și Centrul Educațional IBIS - acționează deja ca repere urbane de sprijin. Propunerea mea urmărește să consolideze aceste eforturi într-o infrastructură arhitecturală.


Parterul centrului este împărțit în zone medicale și de agrement, conectate printr-un coridor central. Nivelul superior găzduiește săli de terapie, spații creative, o sală de sport și o sală de joacă. O bibliotecă comună, cu traducere Braille și audio, susține învățarea accesibilă. Ultimul etaj include săli de supraveghere și o terasă pe acoperiș pentru evenimente, reînviind spiritul cultural al instituției originale.


Din punct de vedere arhitectural, clădirea acționează ca un pod. Două porticuri se extind spre Asociația Nevăzătorilor și Centrul Educațional, ca niște brațe deschise. O axă pietonală se aliniază cu intrarea în biserică și intrarea propunerii, creând continuitate spațială. O platformă verde oferă spațiu pentru reflecție, odihnă și întâlniri comunitare. Ferestrele verticale mari creează legături vizuale cu exteriorul. O curte interioară coborâtă, inspirată de „ha-ha wall”, asigură siguranța fără a crea ziduri. Spre stradă, fațada reflectă ritmul caselor din jur.

Acesta nu este doar un centru - este o propunere de reconectare. Un loc în care îngrijirea nu este un serviciu, ci o structură. Un spațiu în care generațiile nu doar coexistă, ci se întâlnesc.