Interfață cu Lacul Morii: locuințe colective

Comentariul autorului

INTERFAȚĂ CU LACUL MORII: LOCUINȚE COLECTIVE, București

Construcția Lacului Morii din București a afectat o suprafață de aproximativ 240 de hectare, demolând peste 400 de case, două școli, Biserica Sfântul Nicolae Ierarh (construită în 1564) și Cimitirul Crângași.

Toate acestea în mai puțin de un an, între 1985 și 1986.

Chiar și așa, fiorul vieții nu poate fi oprit, iar scopul principal al proiectului este de a sublinia acest lucru, sprijinind dezvoltarea locuințelor și îmbunătățind calitatea vieții prin spații publice.

*Proiectul își asumă starea precară a zonei. Prin procesul său, s-a luat în considerare posibilitatea de a deveni un proiect de locuințe sociale, dar, în final, s-a urmărit promovarea potențialului unei dezvoltări viitoare.

Amplasamentul proiectului este situat între vechiul țesăt urban și lac. Casele existente din această zonă sunt izolate de cartierul nou planificat, lipsindu-le atât infrastructura, cât și facilitățile publice.

Locul despre care vorbesc este un rest și, la scara unui masterplan, urmează să fie atașat promenadei circulare de beton a lacului.

Proiectul rețese zona de case înapoi spre malul lacului, creând puncte de interes și zone de tranzit verzi, luând în considerare străzile care înainte traversau situl, dar au fost brusc tăiate.

Considerând urmele fostelor străzi, clădirea este divizată de crevase care ghidează mișcarea și evocă amintirea acelor străzi printr-o serie de copaci plasați la capătul fiecărei axe vizuale. Acești copaci devin semnificativi și creează o atmosferă specifică, așa cum este surprinsă în fotografiile realizate de italianul Luigi Ghirri.

În acest fel, apare o grădină lineară, mediând relația dintre clădirile existente și proiectul de construcție. Toate clădirile de acolo, vecine, au fațadele posterioare spre lac, orientarea lor spațială fiind spre cealaltă stradă.

Și încă un lucru, am menționat despre modul în care clădirea este divizată, iar pentru aceasta, am luat în considerare opera de artă „splitting house” a artistului și arhitectului Gordon Matta-Clark ca referință pentru acest proiect. Prin aceasta, limita dintre spațiul public și cel privat este accentuată. Am încercat să deconstruiesc limita dintre proiect și strada existentă, să creez un punct de acces diferit, ca punct de plecare pentru întreaga bandă construită pe care o am. Clădirea devine acolo un ecran, iar dincolo de el, există peisajul.

Orientarea precisă pe direcția nord-sud, având lacul spre sud, a stimulat proiectarea apartamentelor cu dublă deschidere la etajele superioare, cu terase mari pe ambele fațade, concepute ca niște pânze deschise, goale, care așteaptă să fie umplute cu expresii personale ale vieții domestice...