O diferenţă de 90 de grade

Autor: arh. Justin BARONCEA
Coautori: arh. Radu ENESCU, arh. Ştefan GHENCIULESCU, arh. Constantin GOAGEA, arh. Jenică CRAIU
Birou de proiectare: POINT 4 GROUP

O DIFERENTA DE 90°

Deschiderea către oraş a curţii Muzeului Naţional de Artă

Point4: Justin Baroncea, Radu Enescu, Ştefan Ghenciulescu, Constantin Goagea, Jean Craiu

Gardul neoclasic care desparte clădirea Muzeului Naţional de Artă de oraş era un element normal în perioada când acesta era palat regal, şi de înţeles în regimul comunist, când orice instituţie era păzită „contra” celor care trebuiau să o folosească.

Astăzi, acest gard nu mai are justificare. Muzeele din prezent sunt instituţii deschise, focare de urbanitate gândite programatic pentru a atrage toate felurile de public şi a dinamiza spaţiul oraşului.

Propunem reconsiderarea gardului şi deschiderea către oraş a unui spaţiu în prezent inert – curtea din faţă a muzeului. Gardul nu trebuie demolat – el face parte din compoziţia de ansamblu şi reprezintă o mărturie istorică (chiar dacă partea metalică nu pare a fi tocmai cea originală): propunem în schimb ridicarea panourilor din fier forjat şi bascularea lor la 90 de grade. Gardul care segrega in mod nefiresc spatiul public devine pergola pentru trotuarul Caii Victoriei restabilindu-se legatura intre sub-sitemele ansamblului de spatii numit generic „Piata Revolutiei”.

Trotuarul şi curtea vor fi tratate ca un spaţiu continuu. O parte din socluri devin bănci. Toţi copacii venerabili şi o parte a spaţiului verde se păstrează, devenind insule verzi compacte pe o suprafaţă minerală. Sculpturi moderne, instalaţii, proiecţii, cafenea, librarie şi tot felul de alte evenimente legate de viata unui muzeu contemporan ar putea avea loc în acest buzunar urban, care nu face decât să continue tradiţia Căii Victoriei.

Alte lucrări cu aceiaşi autori:

Ediţia 2011, secţiunea amenajări interioare
Menţiune de onoare
PV_BV
arh. Justin BARONCEA
Ediţia 2011, secţiunea amenajări interioare
CND_B
arh. Justin BARONCEA
Ediţia 2011, secţiunea amenajări interioare
Magic Blocks
arh. Justin BARONCEA
Ediţia 2011, secţiunea studii şi proiecte
Menţiune de onoare
Magic Blocks
arh. Justin BARONCEA
Ediţia 2010, secţiunea amenajări interioare
TWIN BOX - mobilier urban
arh. Justin BARONCEA
Ediţia 2010, secţiunea amenajări interioare
Q BOX - mobilier urban
arh. Justin BARONCEA
Ediţia 2010, secţiunea amenajări interioare
P BOX - mobilier urban
arh. Justin BARONCEA
Ediţia 2010, secţiunea studii şi proiecte
Blocuri reciclate - Upsidedown
arh. Justin BARONCEA
Ediţia 2009, secţiunea amenajări interioare
Nominalizare
B_RDX
arh. Justin BARONCEA
Ediţia 2008, secţiunea amenajări interioare
LCX
arh. Justin BARONCEA, Rau MILLET, Laura GERACI, arh. Radu ENESCU, arh. Carmen POPESCU
Ediţia 2008, secţiunea amenajări interioare
BTH
arh. Justin BARONCEA, arh. David PEREZ
Ediţia 2008, secţiunea studii şi proiecte
Premiul secţiunii studii şi proiecte
POD
arh. Justin BARONCEA, arh. Ştefan GHENCIULESCU, arh. Constantin GOAGEA, arh. Radu ENESCU, arh. Jean CRAI
Ediţia 2007, secţiunea amenajări interioare
7XSTUDIO_TF
arh. Justin BARONCEA, arh. David PEREZ
Ediţia 2007, secţiunea amenajări interioare
ATIC+2DUPLEX_FF
arh. Justin BARONCEA, arh. David PEREZ
Ediţia 2007, secţiunea amenajări interioare
REMIX – PAVILIONUL ROMÂNIEI LA BIENALA DE LA VENEŢIA 2006
arh. Constantin GOAGEA, arh. Ştefan GHENCIULESCU, arh. Cosmina GOAGEA, arh. Justin BARONCEA
Ediţia 2007, secţiunea restaurări
Nominalizare
VL12+14
arh. Justin BARONCEA, arh. David PEREZ

studii şi proiecte