Comentariul autorului
Amplasată în zona Dorobanți, Clinica medicală ProEstetica propusă spre
reamenajare a fost realizată în anul 2004 de către arhitectul Vlad
Cavarnali și tratează în cei 1200 mp în cele 3 săli de operații, 6 cabinete
de consultații și săli de tratamente sute de pacienți anual. Prin achiziția
sa de către Grupul Medical Monza spațiul a căpătat o infățișare nouă,
proaspătă și dinamică integrând atât principiile dinamice și standardele
Monza alături de experiența și tradiția Proestetica prin intermediul
arhitecților de la Roof Architecture.
Așa cum rolul medicului este acela de a îngriji pacientul, rolul arhitectu-
lui este acela de a ordona și organiza spațiul, dar și acela de a face mai
ușoară viața utilizatorilor săi.
În esența actului medical îi stă alături gestul arhitectural într-o vindecare
completă și holistică atât a trupului cât și a spiritului.
În cadrul amenajării propuse atât cromatica cât și spațiile destinate
personalului medical vorbesc despre o abordare deschisă a relației
medic-pacient, iar optimizarea fluxurilor medicale duce la o mai bună
îngrijire a pacienților. Astfel putem vorbi fără falsă modestie despre o
arhitectură care contribuie la vindecarea pacienților.
Alte lucrări cu aceiași autori: