Comentariul autorului
Intervenția noastră se reduce la o serie de inserții volumetrice înlănțuite care să pună în valoare construcția inițială și să o redea circuitului public. Din suprafața totală a casei, spațiul alocat restaurantului fusion este situat la parterul cladirii, orientat catre strada Vasile Lascăr. Din acest motiv, am căutat să suprapunem imaginea exteriorului în interior prin repetarea materialelor – pardoseala de piatră, vegetația, elementele de mobilier metalice.Pardoseala este acoperită cu piatră cubică până la intersecția cu accesul din gang şi cu structura casei. Plinta înaltă de metal separă intervenția de existent și continuă pardoseala lisă turnată din zona de mese. Pereții de cărămidă aparentă sunt menținuți de la amenajarea anterioară.Culoarea din interiorul spațiului se realizează prin lumină și material – tot mobilierul fix este gri, metalic. Elementele punctuale de mobilier sunt o extensie a intervenției noastre: lampa de deasupra barului e făcută din tăvile pentru cabluri electrice, picioarele meselor sunt realizate din platbandă.Mesele au fost gândite în așa fel încât să fie simplu de montat și demontat iar sistemul de articulare le permite picioarelor să fie fixate pe orice tip de tăblie, iar distanțierele reglabile permit utilizarea mesei atât la interior, cât și la exterior.
Alte lucrări cu aceiași autori: