ro | en
Amenajare interioară birouri Sameday

Amenajare interioară birouri Sameday

Autori: arh. Ștefan Bianco, arh. Alexandra Aramă, arh. Angela Dumitrescu, arh. Marius Diaconu, arh. Alexandru Cîrstea, arh. Alexandra Maxim, arh. Cătălin Tătaru
Birou de proiectare: Prographic Architecture Studio

Colaboratori:
Instalații: MC General
Foto: Globalworth

Comentariul autorului

Prin amenajarea spațiului interior am dorit să reflectam unul dintre cele mai importante principii ale companiei Sameday: cel de a livra coletele într-un timp cât mai scurt, ilustrând aceasta idee din punct de vedere conceptual prin depășirea limitelor spațiale și temporale. Astfel, spațiul materializat este unul fluid, deschis, lasandu-se descoperit pe măsură ce este parcurs.
Include numeroase elemente cu limbaj diferit, elemente-surpriză, contrastante, menținând în același timp o linie compozițională comună, oferind unitate în diversitate. Această sintagmă ne-a ghidat în întreg demersul conceptual, astfel ne-am imaginat, raportat la zonele acomodate, traseul pe care îl parcurge un colet, materializat prin diferite săli tematice. Interiorul astfel rezultat este unul viu, dinamic, infuzat de culoare și textură.