ro | en
ForestGap

ForestGap

Autori:
Autor principal:
arh. Eliza Yokina
Co-autori:
arh. Răzvan Puchici
arh. Yasmin Asan
arh. Marina Păsărin
arh. Andrei Cumpănășoiu
arh. Răzvan Mălăncioiu
Birou de proiectare: Cumulus Architecture

Comentariul autorului

Vorbim din ce în ce mai mult despre comunități fericite care marchează succesul unui proiect. Spațiul public, semipublic, designul urban și împrejurimile joacă un rol la fel de important ca locuința însăși.
Construirea unei comunități este un deziderat provocator, însă ar fi și mai greu fără un spațiu care să încurajeze formarea comunităților. Procesul de elaborare a unui proiect ar trebui să-și centreze atenția asupra utilizatorului și vieții în sine. Spațiul pozitiv construit în legătură cu Natura susține o ambianță și un mod de viață optimist. În opinia noastră, acest personaj se regăsește în fiecare detaliu al procesului de design, începând cu lumina care definește un spațiu, natural și plăcut, și până la formele și materialele alese. A trăi într-o eră verde a sustenabilității ne schimbă valorile, chiar și religia. Poate suna îndrăzneț, dar generațiile deschid o nouă pagină în convingerile și valorile lor, un nou mod de viață - conectat, responsabil, prezent, conștient.
Acum suntem fericiți să ducem o viață mai sănătoasă, să dedicăm mai mult timp pentru dezvoltare și creștere, practicăm introspecția, meditația, căutăm autenticul, ne place să protejăm, cel puțin la nivel declarativ, Natura și Planeta. Accesul la spațiu verde a devenit un atu foarte important pentru o dezvoltare rezidențială, nu doar în urma pandemiei. Accesul la spații exterioare de calitate, posibilitatea de a practica sport sau alte activități în aer liber face parte dintr-o normalitate care joacă un rol important în decizii astăzi și în viitorul imediat. Acest proiect propune un răspuns alternativ și sustenabil, inclusiv economic la o dezvoltare imobiliară clasică într-o pădure vie de stejari.
Am propus o soluție în care 100% dintre copaci să fie protejați. Clădirile au o amprentă redusă și afectează mediul cât mai puțin posibil. Există 5-12 apartamente în fiecare clădire, care contribuie la crearea unei comunități în inima naturii. Clădirile se inscriu în volumul copacilor existenți pe sit, nedepășind înălțimea coroanei lor. Aleile sunt detașate de nivelul solului, permițând naturii să coexiste dedesubt. Locuitorilor li se oferă spații cu vitraje ample, platforme de joacă pentru copii și locuri de parcare limitate pentru mașini.

Suprafață sit: 8.600 mp
Suprafață desfășurată: 10.500 mp
Suprafață alei din lemn: 960 mp
POT: 22 %
CUT: 1.22



Alte lucrări cu aceiași autori: