Extinderea Muzeului de Artă Populară, Constanța

Comentariul autorului

Modernitatea nu înseamnă abandonarea tradiției, iar identitatea culturală nu înseamnă respingerea progresului. Cele două concepte nu ar trebui să fie în concurență, ci ar trebui să se întrepătrundă.
Proiectul de diplomă pornește de la tema disertației și pune în lumină necesitatea conservării individualității culturale, atât la nivel urbanistic, arhitectural, cât și social. Pe baza unei serii de întrebări, căutări și răspunsuri pe această tematică, programul și amplasamentul propunerii s-au dezvăluit singure.
Constanța reprezintă o comunitate bazată și fondată pe multiculturalism și toleranță (un mozaic multietnic). Aici de-a lungul timpului s-au înregistrat 18 etnii diferite, ce au reușit într-un areal restrâns (Peninsula) și pe o perioadă istorică variabilă (Antichitatea și perioada modernă de formare a orașului, sf. sec. XIX) să lase o “moștenire vie” a cohabitării și a interacțiunilor umane ce depășesc imediata înțelegere a familiarului. Acest fapt dovedește o evoluție comportamentală, deoarece primordial omul este înzestrat cu un simț de apărare împotriva lucrurilor străine, a necunoscutului. Acceptarea și toleranța sunt concepte învățate.
Amplasamentul ales este unul cu un țesut puternic destructurat, în Peninsula (orașul vechi) Constanței, cu multe imobile reziduale și fronturi incomplete. Proiectul de diplomă a urmărit astfel și o propunere urbanistică de reabilitare, restructurare și regenerare urbană a țesutului tradițional, folosindu-se de elementul principal (Muzeul de Artă Populară) drept catalizator.
Se propune restaurarea clădirii Muzeului de Artă Populară, o instituție ce are rolul arhivării amprentelor culturale ale orașului Constanța, dar a cărui potențial merită fructificat. În propunere muzeul rămâne piesa principală a compoziției, păstrandu-și rolul administrativ, de reprezentare, de simbol, și de acces principal, iar noua extindere i se subordonează și se mulează după forma terenului și a muzeului. Propunerea aduce modificări în parcelarea tradițională (întreruperea străzii), dar concentrează atenția prin redarea spațiului public al pieței, astfel ”spatele ” muzeului capătă o nouă “față” devenind un ansamblu multifațetat.
Legătura dintre nou și vechi se face subtil, în planul vizibil această relație fiind una pur vizuală, facilitată de câmpurile de transparență, vegetație, spații publice și un mimesis la nivelul fațadei, iar în subteran are loc legătura fizică, printr-un subsol comun ce joacă rolul de expoziție permanetă. Limbajul architectural folosit la exprimarea fațadei omagiează arhitectura muzeului și se armonizează cu acesta, preluând simplificat esența sa prin împletirea zidăriei, interpretarea porticului cu arce și a golurilor de pe fațadă.
Extinderea Muzeului de Artă Populară încearcă să redea o bucată din mozaicului urban și cultural al spațiului multietnic constănțean.