Centrul pentru artă, tehnologie și experiment Multiplexity – Timișoara

Comentariul autorului

“The timpless task of architecture is to create embodied and lived existential metaphors and concretise and structure our beig in the world”; Pallasmaa, Juhani, “The eyes of the skin architecture and senses”
Sarcina atemporală a arhitecturii este aceea de a crea metafore existențiale întrupate și trăite și de a concretiza și structura ființarea noastră în lume.

Primul semn vizibil al locului, șinele de tramvai, amprentează adânc situl, îi striază suprafețele, îi dictează fluxurile, curgerea către înăuntru. Sunt un prim și foarte puternic element identitar. Sunt urme ale trecerii dar și simbol al țeserii împreună a locurilor orașului, legate apoi în inima acestui vast sistem circulator.

Situl viitorului muzeu are privilegiul de a fi tocmai acest nucleu care, acum revitalizat, poate pulsa un nou suflu întregului oraș.

Am simțit in primul rând nevoia unei aduceri împreună a celor două fragmente ale acestui miez, legătura lor fiind îngreunată acum de trecerea bulevardului larg și intens circulat. Gardurile coboară, curțile se deschid pașilor curiosi și îi gazduieste pe cei ce asteaptă autobuzul, copacii vin să umbrească trotuarul, texturile pavajului de piatră cubică și granit îmbracă strada pentru a da vizual imaginea unui unic corp dar si a unui altfel de spațiu public.

Totusi, trecerea în viteză a mașinilor, chiar și domolită de pavaj, împiedică mișcarea între cele două zone. Prezența unui pod a venit ca un răspuns firesc. Poate un pod locuit, cum ni-l arată Heidegger, un pod care e un loc in sine. Am imaginat un pod în spiritul cunoscutei High Line newyorkeze, o promenadă verde care îți arată orașul de sus.

Spațiul protejat care se formează sub acest pod s-a transformat în spații utile, necesare pentru găzduirea unora dintre funcțiunile propuse prin temă. Am considerat binevenite unele intervenții asupra viitoarei clădiri a parcării, de care se leagă intim corpul pasarelei: inevitabila remodelare a fațadei, o diminuare a înălțimii cu un etaj și o coborâre în subteran, restaurantul ocupând acum un alt spațiu, la nivelul parterului, unde se poate bucura de gradina și de o legătură facilă cu restul spațiilor.

Intervențiile pe clădirile existente sunt minore, menite să restaureze calitățile arhitecturii inițiale. Totuși, din nevoia de a aloca spațiile cele mai potrivite funcțiunilor solicitate, am decis să transformăm în spațiu interior locul lung și îngust definit de corpul celor două construcții principale (C2- fostele ateliere de reparații și C5 – vopsitoria). A rezultat un spațiu de recepție generos, care conectează încăperile majore ale ansamblului.

Imaginea puternică a volumului care adăpostea atelierele de reparații (corp C2) a atras de la sine funcțiunea principală a muzeului, sălile de expoziție. Șinele încă prezente și structura din metal care susținea macaralele mobile sunt elemente valoroase care propunem să fie integrate în amenajarea sălilor de expoziție. De asemenea, trăsăturile particulare ale spațiului imersiv au cerut un nou volum, mai elansat pe verticală, capabil să acomodeze o gamă diferită de experiențe spațiale.

Amenajarea curților a presupus o scoatere la lumină a liniilor de forță deja existente pe teren. Conformarea șinelor a dictat, în locurile de suprapunere, căile înguste și dinamice, care alunecă printre insule verzi și umbroase, o frumoasă metafora vizuală a unei delte. Iar in zonele de deschidere și separare au dat prilejul apariției de mici piațete, ideale pentru popas, discuții în mici grupuri sau evenimente de mai mare amploare precum spectacole sau festivaluri urbane.

Între corpurile de clădire, pavajul mineral devine pardoseala unei camere exterioare care va primi activitățile creative ale celor găzduiți in atelierele învecinate. Curtea din spate propune un colț intim și mai relaxat. Asemeni marilor grădini pariziene, aici se dezvăluie un alt fel de sol, mai nisipos, mai blând la atingere, care primește urme de pași și desene naive. Colțul este ținut de ierburi înalte și plante care îmbracă gardul masiv, înălțate poate pe o mică movilă care produce un eveniment în peisaj. Mici străpungeri în gard lasă să se întrevadă frumusețea curților învecinate și poftește, în egală măsură, la o vizită în pliurile acestui loc atât de dens.

Câțiva pași curioși mai departe vor arăta o deschidere către aleia blocurilor vecine, ca mai apoi vizitatorul să fie adus pe malul, neghicit până acum, al Begăi.