ro | en
Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România

Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România

Autori:
Cumulus:
arh. Adrian Soare
arh. Andrei Cumpănășoiu
arh. Yasmin Asan
arh. Maria Oprea
arh. Marina Păsărin
Baza. Deschidem orașul:
arh. Maria Duda
arh. Alexandru Belenyi
arh. Matei Bogoescu
Birou de proiectare: Cumulus și Baza. Deschidem orașul

Colaboratori:
Istoric de arta: Adrian Buga

Comentariul autorului

Proiectul MNIEHR a reprezentat o ocazie de a învăța despre subiectul muzeului prin studiul comunității și culturii evreiești, în special în contextul românesc. Două teme majore au fost sursa de inspirație: educația ca forță în cultura evreiască și imperativul mișcării. Importanța învățării este reprezentată de mobilierul inspirat din mesele de lectură a Torei sau băncile austere similare celor din temple. Configurația clădirii permite două percepții diferite: una rațională, în relație cu expoziția și firul istoric al evenimentelor și alta subiectivă, ce aparține privitorului. Gândit după modelul unui palat vienez, Palatul Dacia se află în nucleul centrului istoric. Diverse utilizări ale clădirii în cursul anilor i-au alterat imaginea arhitecturală, astfel că este necesară restaurarea imobilului și îndepărtarea intervențiilor ulterioare. Clădirea este compusă din două aripi cu morfologii diferite și subsol comun. Un ascensor pentru public este plasat în aripa dreaptă și unul în aripa stângă pentru access către laboratoare și depozitare. Treptele de acces în clădire sunt transformate în rampe, iar ferestrele expoziției permanente sunt acoperite cu panouri de marmură. Organizarea spațială este determinată de colecția permanentă care ocupă primul etaj într-o narațiune continuă; parterul găzduiește expoziția temporară, magazinul și cafeneaua. Recepția se află în centrul atriumului, luminată de un candelabru în formă de Menorah. Etajul al doilea este dedicat zonei de administrație și educație. Expoziția permanentă poate fi accesată cu liftul sau urmând scara de lemn din atrium. Traseul începe cu o succesiune de spații care dezvoltă muzeografia chronologic și există două șine de alamă care traversează cele coridoarele expoziției: punctele lor de început și sfârșit sunt marcate cu episoade. Prima secvență a narațiunii o constituie “Începuturile”, unde regăsim o reprezentare simbolică a celor 12 triburi ale Israelului gravată în alamă. Următorul spațiu este galeria de portrete din salonul oval, care celebrează talentele artistice ale timpurilor moderne, iar în fața galeriei este o cinema unde rulează filmul ”Războiul de Independență”. Continuând de-a lungul fațadei Lipscani, întâlnim din nou traseele de alamă din podea, al căror punct de plecare este un altar de sinagogă recuperat, cu două rânduri de bănci, reproducând principiul dezbaterii în cadrul unei predici.“Spiritul comunității” spune povestea așezării evreilor în teritoriile românești, prin panouri verticale și mese care le corespund. “Nașterea unei națiuni” vine cu o “Jertfă comună”: evreii și românii luptă pentru libertate în timpul Primului Război Mondial. Traversând pasarela, ajungem în secvența “Creșterii și Prosperității”, o perioadă de contribuții ale culturii evreiești pentru cultura română. Sfârșitul acestor vremuri culminează cu secvența “Trăind prin necaz”. Șinele de alamă se termină în camera Holocaustului, o cameră goală și întunecată de înălțime dublă, unde regăsim cutii stivuite în schele din lemn. Un singur oculus permite luminii să pătrundă, iar rândurile și coloanele camerei par nesfârșite. Ieșirea se face printr-o seră cu măslini, un semn al renașterii. Trecând printr-o sală de sărbătoare, o masă festivă cu Menorah, firul narativ reia din nou traseele de alamă. Sala “Mărturiilor” expune povești de supraviețuire, căreia îi urmează ultimele două camere dedicate deposedării și reconstrucției. Ultima secvență a traseului o constituie reconstrucția vieților și istoriei.



Alte lucrări cu aceiași autori: