ro | en
Cinematograf Dacia

Cinematograf Dacia

Autori: arh. Ioan-Răzvan Molie
Birou de proiectare: IMDS

Colaboratori: arh. Alexandru Dumitrescu, ing. Ovidiu Murărașu

Comentariul autorului

Cinematograful Dacia, din Timișoara face parte dintr-o serie de obiective culturale construite anii ‘70 din perioada comunistă menite să asigure confortul cultural al cetățenilor. În acea perioadă s-a conturat foarte mult această alternativă de a construi blocuri de locuință ale căror parter pot deservi ca spațiu pentru accesul în sala situată în spatele blocului. Chiar dacă în perioada comunistă ’’cultura’’, în forma aceasta, a fost ascunsă în spatele cortinei de beton, este de datoria noastră să o punem în valoare obiectivele cu potențial, prin redarea acestui spațiu, din spatele blocului, comunității. Proiectul își propune să construiască o alternativă de utilizare a spațiului public, într-o nouă etapă de relaționare cu parcul Dacia. Spațiul interior trebuie să definească un eveniment care trebuie să treacă peste limitele construitului și să găsească dialogul cu spațiul exterior. De aceea, el definește o extensie spre exterior a unui eveniment ce poate lua multiple forme, de la simple proiecții de film independente la festivaluri, conferințe și festivități, menite să pună în valoare comuniunea cetățenilor. Fațada propusă, înglobează un ecran pentru redarea alternativa a evenimentelor de la interior și nu numai, vizibil din parc și din spațul rezidual aflat în imediata vecinătate. Aceasta devine un magnet cultural pentru comunitatea ce se reinventează în spatele blocurilor. Spațiul de la parterul blocului definit inițial ca un loc de tranzit devine de asemenea un loc ce poate găzdui expoziții temporare și conturează astfel posibilitatea dezvoltării unor evenimente culturale de amploare. Fațada păstrează liniile materialității clădirii – cărămida aparentă și aduc în prim plan intervenția menită să schimbe spațiul din spatele blocului astfel încât comunitatea să simtă o relație cu cadrul urban mult mai strânsă.



Alte lucrări cu aceiași autori: