Bucureștiul Nefolosit
Proiectul de regenerare urbană Calup își propune să deschidă spațiile nefolosite din oraș către proiecte adecvate și comunități diverse. Folosind o atitudine critică cu privire la abandonul precoce al clădirilor încă funcționale, promovează soluții alternative de reutilizare creativă prin trei direcții de acțiune:
1. Mapare participativă – campanii pentru semnalarea spațiilor nefolosite cu potențial de revitalizare pentru a le pune la dispoziția proiectelor potrive. Sunt eligibile toate spațiile care stau abandonate, subutilizate sau închise. Platforma calup.ro este instrumentul online pentru a eficientiza procesul.
2. Intervenții strategice – promovăm acțiuni temporate și adaptarea creativă ca tehnici de a deschide clădiri, prin diferite scenarii de reutilizare.
3. Politici publice - prin evidențierea problemelor care duc la nefolosire și semnalarea posibilelor soluții, în dialog cu autoritățile centrale și locale.
Lucrând cu provocările contextului actual local, proiectul a debutat în 2013 cu intervenții în vile istorice neutilizate, atrăgând atenția asupra potențialului refolosirii acestora. În prezent intenționăm să aducem în atenția publică beneficiile utilizării temporare a clădirilor sau spațiilor nefolosite.
Comentariu juriului (Constantin Petcou):
De remarcat un număr important de proiecte și cercetări inițiate și dezvoltate în jurul unor teme adesea uitate de programele obișnuite de arhitectură
În același timp, aceste proiecte demonstrează adesea o calitate remarcabilă în analiza unor contexte urbane adesea dificile
Proiectele premiate abordează cele trei teme majore ale dezvoltării durabile (ecologia, economia și socialul). Sunt, în termeni mai preciși, spații abandonate, spații arhitecturale și, în special, homeless
Alte lucrări cu aceiaşi autori:
![]() | Ediţia 2017, secţiunea Cercetări și viziuni prin arhitectură – intervenții și experimente de arhitectură Grădina Divan - Casa de Târgoveț arh. Alexandra Laura STOICA, Márk Lóránt MIHAT |
![]() | Ediţia 2016, secţiunea arhitectură și spațiu public – intervenții și acțiuni în spațiul public Posibilitatea unei grădini urbane arh. Alexandra Laura STOICA, Márk Lóránt MIHAT, Konrad MIHAT |