ro | en
Acasă departe de casă în Bali

Acasă departe de casă în Bali

Autori: Arh. Cristina Caradim, Arh. Radu Caradim, Arh. Andreea Istrate, Arh. Emanuel Budăieș-Tânăru
Birou de proiectare: Studio 2.1

Colaboratori:
Execuție: Balitecture
Foto: Livia Kurniadi, Xenia Haritonovici

Comentariul autorului

Situat în țesătura urbană a Indoneziei, Bali, proiectul de față reprezintă o casă de vacanță cu posibilitatea de închiriere ocazională. Programul arhitectural a presupus extinderea și reamenajarea unei locuințe balineze vechi din regiunea Seminyak.
S-a urmărit aducerea confortului vizual și funcțional prin introducerea unui limbaj bazat pe filozofia locală, natura jucând rolul principal în integrarea echilibrului dintre spațiile interioare și cele exterioare. Pentru a obține o ambianță serena, în care omul se simte conectat la mediul ce-l înconjoară este necasar ca lumina să invadeze spațiile din abundență, în așa fel încât delimitările să-și piardă din materialitatea perceptibilă, zonele funcționale să permită fuzionarea celor două medii.
Pornind de la o locuință cu două dormitoare și o zona de zi cu orientarea spre S, spațiul a fost regândit în așa fel încât lumina naturală să pătrundă în interior. Construcția inițială a fost tranformată complet prin extinderea sa cu o nouă unitate de tip apartament, extinderea si închiderea zonei de zi, împreună cu refacerea acoperișului. Pereții sunt în mare parte vitrați, fiind realizati la fata locului din lemn de teck, cu un design inspirat de locuintele japoneze. S-au propus diverse surse de lumina zenitală din puncte cheie ale încăperilor, care să ofere deschidere întregii amenajări. Fie că vorbim despre bucătărie, băi sau dormitoare au fost implementate soluții prin care natura să devină centrul de interes din fiecare încăpere.
În ceea ce privește mobilierul, majoritatea a elementelor propuse în design au fost concepute si desenate, apoi realizate la comandă de artizani locali: de la închiderile de sticlă cu tâmplărie de lemn, uși, până la lavoare, cazi, scaune, mese, decorațiuni, șamd. Pentru o parte din acestea au fost proiectate prototipuri destinate testării pentru o bună ergonomie. Materialele folosite au fost cele existente pe plan local: lemn de teck, piatră, terrazzo, bambus, ratan, teracotă, in, ceramică.
Zona de zi este alcătuită dintr-o bucătărie tip open-space cu bar ce are deschidere către dining și living. Aici regăsim o canapea amplasată la nivelul pardoselii inspirată din cultura japoneză, și anume, tatami, o saltea așezată pe pardoseală, utilizată în camerele de ceremonie a ceaiului. Acest spațiu este unul extrovertit, putând fi deschis complet către exterior prin glisarea ferestrelor din lemn, desfășurate pe întreagă fațadă ce conturează zona de zi. În același timp, cele trei dormitoare beneficiază de intimitate, fiind retrase către partea de nord a casei. Prin utilizarea pereților de sticlă pentru a delimita băile de dormitoare, spațiile fuzionează, fiind permisă o comunicare vizuală între acestea. Legătura cu cerul este adusă în băile adiacente dormitoarelor prin luminatorele
poziționate în dreptul căzilor. Integrarea plantelor exotice în aceaste zone, împreună cu întregul ansambu de elemenente naturale, invită la o atmosfera relaxantă.
Finisajele folosite la nivelul pardoselilor sunt de asemenea, din paleta locală: terrazzo elicopterizat, realizat la față locului în zona de zi, parchet din lemn de teck în dormitoare și teracotă în băi – creând astfel o experiență senzorială la nivelul inferior. Zona de exterior este formată dintr-o serie de spații de socializare precum terasă acoperită, piscină și zona de grătar, unde vizitatorii pot petrece timp împreună. Fiecare piesă de mobilier a fost gândită pentru a defini un stil local și a crea un spațiu perfect de vacanță.