ro | en
Casa Bonsai

Casa Bonsai

Autori: arh. Anca Bodale, arh. Gheorghe Ciobanu
Birou de proiectare: Angia Architecture SRL

Colaboratori:
Beneficiar: Familia Chera

Comentariul autorului

"Bonsai House" - Echilibrul între Eleganță și Sobrietate.
"Bonsai House" este un proiect de design interior, design de produs și design landscape pentru o casă cu o relație deosebită cu natura, situată într-un cartier liniștit din Bragadiru. Numele acestui proiect a fost inspirat de prezența a 11 bonsai minuțios îngrijiți în grădină, care au devenit inima sa. Principala provocare a acestui proiect a fost timpul limitat - doar 5 săptămâni pentru a transforma conceptul în realitate. Cu un management corect și prezență constantă pe șantier, echipa de arhitecți a reușit să livreze un design interior de excepție în timp ce comunicarea arhitecților cu beneficiarul a reprezentat o piatră de temelie în succesul obținut.
Sobrietatea, Simplitatea și Eleganța au fost notele de concept esențiale în acest proiect. Precum a spus Voltaire “Adevărata frumusețe izvorăște din sublim și simplitate.”
Fiecare aspect al designului a fost gândit pentru a elimina elementele inutile și a crea un spațiu care emană liniște și rafinament. Piesele de mobilier personalizate au fost concepute cu atenție, oferind soluții ample de depozitare integrându-se perfect în decor.
În designul interior, accentele clasice se împletesc armonios cu elemente contemporane, reflectând personalitatea locuitorilor casei. Fiecare cameră are o notă distinctă, dar toate sunt unite printr-o paletă de culori calde și texturi luxuriante. Accentele interioare sunt calde, predominante aurii, puse in valoare prin manaerele dulapurilor, corpurile de iluminat, tablouri cu picturi in ulei si foite aurii si alte elemente de decor care respecta un echilibru al cromaticii interioare create. Dormitorul copiilor, cu tonuri pastelate de roz, creează o atmosfera de basm și eleganță feminină, în timp ce celelalte dormitoare răspund cu nuanțe de bej, șampanie și alb însoțite de textile moi și accente aurii.
Relația cu grădina este esențială în acest proiect. Livingul este o extensie naturală a spațiului exterior, cu ferestre mari care îi conectează pe locuitori la oaza de verdeață. Grădina, deși mică, este bogată, găzduind cele 11 bonsai și alte 5 specii de plante ornamentale. Această grădină este un spațiu de relaxare, ideal pentru mese cu familia, discuții cu prietenii sau momente de contemplare.
Acest proiect reușește să creeze o armonie între interior și exterior, aducând frumusețea naturii în viața de zi cu zi a locuitorilor. "Bonsai House" îmbină cu măiestrie eleganța cu simplitatea și oferă un refugiu unic în mijlocul agitației orașului.