ro | en
Casa VU

Casa VU

Autori: arh. Cătălin Sandu, arh. Andrei Butușină
Birou de proiectare: CRAFTR
Foto: Mihai Theodor Sava

Comentariul autorului

Casa VU este un spațiu-liant. Dacă premisa proiectului a constat în dorința clienților de a avea o casă cu o diversitate de încăperi - un garaj dublu, un dormitor pentru oaspeți, un home-office, o zonă de zi, o zonă media, un dormitor matrimonial, două dormitoare pentru copii, băi, provocarea noastră a fost crearea unei volumetrii care să integreze toate aceste funcțiuni fără să sufoce vizual prin masivitate. Am recurs la o rezolvare pavilionară, care integrează volume aparent izolate, dar unite printr-o galerie: „casa principală” (zona de zi, zona media, dormitorul matrimonial și cele pentru copii), „casa de oaspeți” (cuprinde dormitorul de oaspeți, home-office-ul și o baie) și garajul.
Volumele casei sunt separate prin intermediul celor 2 curți „private”: una dintre ele este așezată la parter, între cele 3 volume arhitecturale, iar cealaltă se află la subsol. Le-am numit „private” pentru că regulile complexului rezidențial nu permit împrejmuirea loturilor, cel puțin în partea frontală, deci terenurile primesc mai puțină intimitate decât în mod obișnuit.