ro | en
Riverbed Technology

Riverbed Technology

Autori: arh. Laura Dragomir
Birou de proiectare: Corporate Office Solutions

Colaboratori:
Director de proiect: Anca Rus, COS
Manager de proiect: Adrian Popa, COS
Beneficiar: Riverbed Technology Labs

Comentariul autorului

Crearea unui spaţiu ingenios nu depinde niciodată numai de arhitecţi. Ingeniozitatea unui spaţiu constă în experienţa pe care el o oferă utilizatorului. Mediul în care lucrăm nu necesită inovaţie, ci adaptare, curaj şi timp pentru a deveni o experienţă. Oamenii care folosesc spaţiul sunt cei care inovează, prin faptul că trăiesc, creează şi se exprimă în acel spaţiu.
Riverbed Technology este o companie americană de IT ce produce software şi hardware centrat pe monitorizarea performanţei reţelelor, managementul performanţei aplicaţiilor şi reţele de arie largă. Având sediul central în Cluj-Napoca, compania caută să construiască o legătură puternică cu oraşul şi comunitatea locală.
În spaţiul Riverbed, pereţii înclinaţi fac loc pentru diverse traiectorii şi spaţii comune, marcate de platforme elevate, în care oamenii se pot aduna. Trecerile dintre cele două tipuri de spaţii generează un efect de dinamism. Pentru crearea unui sentiment de confort, relaxare şi familiaritate, au fost introduse o serie de elemente „prietenoase” care îmbogăţesc experienţa utilizatorului, precum plante naturale, zone de lucru variate, iluminat direcţional sau ambiental.
Experienţa utilizatorului rezultă din obiectele care populează spaţiul. Sălile de meeting sunt echipate şi mobilate corespunzător, cu canapele confortabile, mese înalte şi table de scris şi sunt alternate în cadrul spaţiului cu camere silenţioase pentru a evita repetiţia şi a oferi diversitate. Un generos spaţiu comun, cu o capacitate de până la o sută de persoane, poate îndeplini mai multe funcţiuni, de la zonă de discuţii la loc de luat masa.
Materialele folosite în amenajare amplifică percepţia asupra spaţiului, iar experienţa vizuală este completată de cea tactilă, prin folosirea de texturi variate precum sticla, metalul, lemnul, dar şi catifeaua sau pielea naturală. Podelele imită aspectul ierbii, al betonului şi al aleilor pavate şi distribuţia luminii se schimbă pe măsură ce utilizatorul se deplasează în cadrul spaţiului.

Preluare text: Anca Rotar, Igloo Media



Alte lucrări cu aceiași autori: