Muzeul Comunismului

Comentariul autorului

La mai bine de 30 de ani de la căderea regimului comunist, România este încă în căutarea definirii unei noi identități naționale. Principalul instrument al definirii identității unui popor este memoria colectivă a acestuia.
Pe actuala amprentă a parcului Izvor, loc cu profunzime temporală și istorică, se găsea cândva cartierul Uranus care a fost grav afectat de cutremurul din 1977 și ulterior demolat în totalitate de către regimul comunist pentru așa zisa modernizare a orașului, pentru a face loc Casei Poporului. Odată cu demolarea acestuia se nivelează și topografia locului. Biserica Mihai Vodă este mutată în spatele noului front de locuințe colective.
Proiectul își propune revitalizarea imaginii trecutului și a identității locului, desigur parțial și utilizând metafore, dar și refacerea conexiunii nord estice a orașului prin reconstruirea podului Mihai Vodă și reamenajarea parcului, făcându-l accesibil publicului.
Propunerea trebuie văzută mai degrabă ca un moment în procesul de înțelegere a perioadei comuniste și nu ca o expunere istorică. El este un studiu deschis ce permite evoluția sa în timp și care are la bază atât investigarea izvoarelor istorice cât și a celor sociologice, surse vii. Discursul propunerii este trecut prin diferite filtre de cunoaștere, distanțându-se temporal de momentul redat, fiind transmis prin prisma unei noi generații.
Parcul primește valențe memoriale prin definirea unor locuri privilegiate precum amenajarea ce marchează locul bisericii Mihai Vodă și grădina de pe acoperișul muzeului. Noile alei preiau atât denumirea cât și direcția fostelor străzi ale cartierului Uranus. Pe amprentele fostelor clădiri se așază acum un pat de flori în stil new perennial, fiecare având în dreptul ei cate o bancă pe care oamenii se pot așeza.
Obiectul sculptural, monolit, trebuie înțeles ca o secțiune printr-un deal, fațada rammed earth împreună cu acoperișul grădină încercând să contureze în mod metaforic imaginea topografiei de altă dată.
Așezându-se în axul format de Casa Poporului și Academia Română, muzeul nu întrerupe aleile parcului ci le înglobează formând noi conexiuni interior-exterior la nivelul parterului. El direcționează privirea către Palatul Parlamentului, un autentic martor al perioadei descrise, aparținând atât parcului cât și memoriei.
Circuitul muzeului începe și se termină cu marcanta imagine a Palatului. Parcurgându-l, mai întâi cobori pentru a putea urca ulterior spre ,,lumină'', metaforă a continuității. Expoziția este una echilibrată și echidistantă față de controversele perioadei.
Muzeul și parcul se contopesc într-un tablou peisagistic cu spații privilegiate, valențe memoriale și zone destinate loisir-ului.