Comentariul autorului
Tematica presupune închipuirea unui Centru de Excelență - Casa Cesianu în continuare cu Teatrul Tănase - ca o cortină ce se deschide și dezvăluie o inteligență motorie și un control atent al gesturilor arhitecturale, o colecție de artă nișată, dar și un spațiu inedit, liber pentru a fi descoperit de necunoscători ai dansului.
Admirația față de ceea ce numim și reprezintă arta, căutarea de a aduce cât mai aproape de om spațiul și totodată reprezentarea lui prin intermediul unei mișcări precise, specifice, a făcut ca dansul, sculptura și nu în ultimul rând, arhitectura să fie un suport al acestei lucrări.
Tematica proiectului a luat naștere în urma unei conversații cu unul dintre pionierii dansului contemporan românesc – Adina Cezar – primă balerină (la festivalul Champs Elysees, Paris, spectacol în premieră mondială) și fondatoare (alături de coregraful Sergiu Anghel) a grupului de dans „Contemp”. Astfel a fost cât se poate de clară necesitatea unui loc în care dansul să primeze, un loc dedicat mișcării și artei coregrafice.
Cu reverență față de acest concept, față de trecut și formele prin care mișcarea a devenit un mijloc de exprimare a sinelui, cât și pentru spațiul acoperit - denumit simplu “cameră” - am alocat aceastei lucrări dreptul de a se numi cronică.