ro | en
Apartament 51

Apartament 51

Autori: arh. Octavian Cazacu, arh. Anca Dumitrescu, arh. Alina Filipoiu
Birou de proiectare: Creative Moment Design

Colaboratori:
Execuție: CorpConstruct
Foto: Sabin Prodan

Comentariul autorului

Într-o lume dezlănțuită avem nevoie de un port sau chiar de mai multe. Un acasă în care putem lăsa în spate furtunile, ne putem relaxa sau reaminti lucrurile cu adevărat importante. Apartamentul Ferdinand este un astfel de mic port, iar când spunem mic, nu ne referim la suprafața lui (45 de mp), ci la senzația de spațiu primitor și relaxant pe care o ai încă de când îi treci pragul. Apartamentul se află într-un imobil din 1956, pe bucureșteanul bulevard Ferdinand, nu departe de silueta Foișorului de Foc, care ne reamintește că secolele curg, dar frumoasele urme ale patrimoniului construit rezistă. Tot așa au rezistat și ușile originale ale apartamentelor din imobilul amintit, astfel încât conservarea ușii originale, din lemn (curățată și îngrijită) a devenit firească.

Dacă într-o seară de toamnă un călător din trecut ar pătrunde dincolo de această ușă, în mod cert nu ar mai recunoaște spațiul. Și asta pentru că studioul a devenit un apartament cu două camere, în care s-au rearanjat funcțiunile, astfel încât fosta bucătărie a devenit dormitor iar multiplele uși au fost înlocuite cu arcade, care deschid spațiul, invitând la comunicare între diversele zone și imprimă un aer scenografic. Elementul care l-ar face în mod sigur pe călător să zâmbească și să înțeleagă că nu a greșit adresa este frumosul mozaic al pardoselii din hol, conservat și regenerat, și care, alături de inima lemnoasă a ușii de la intrare menține legătura cu trecutul. Holul este și popasul de unde aproape întregul spațiu este întrezărit și unde tușa scenografică a proiectului a fost concretizată prin prezența a patru arcade, – portaluri care conduc către dormitor ori living sau care delimitează în compania unor draperii catifelate nișe destinate depozitării. Un plus de farmec și profunzime aduce oglinda din dreptul băncii care a fost croită exact pe dimensiunea arcadelor și este sprijinită parietal astfel încât să își reflecte surorile creând optic senzația unui labirint. Cromatic, toate elementele holului de intrare intră în dialog complementar cu albastrul mozaicului, astfel că o nuanță de gri apare la nivelul pereților iar draperiile sunt cărămizii.

Spațiul central al casei, livingul – în care coexistă bucătăria și zona de relaxare – surprinde vizual atât prin farmecul unui ambient atemporal, cât și prin tavanul înalt, care lasă spațiul să respire în voie permițând inclusiv apariția unor obiecte cu puternic impact vizual cum ar fi hota cilindrică. Livingul se conturează la intersecția dintre materiale prețioase și obiecte cu personalitate, care invită trecutul și prezentul să coexiste armonios. Insula bucătăriei combină spațiul de gătit propriu-zis cu o masă susținută de un zvelt picior de marmură care a fost utilizată și în cazul blatului de la chiuvetă. Un monolit robust asigură loc tuturor componentelor necesare gătitului plus spații de depozitare și își îndreaptă atenția versatil către zona de relaxare convertindu-se într-o mini bibliotecă. Aceasta privește către piesa de rezistență – măsuța de cafea vintage (Italia, anii 1960) din travertin, însoțită de o canapea joasă și prietenoasă. Pe peretele opus, o banchetă străbate aproape întreaga lungime parietală având deopotrivă veleități de mobilier pe care poți sta cât și suport pentru obiecte decorative. Ajungând la acest capitol piesele au fost alese în spiritul unei simplități elegante, iar asta putem spune și despre corpurile de iluminat (de remarcat cele trei aplice dispuse deasupra banchetei). Parchetul din lemn fishbone a fost readus la lumină, iar spiritul relaxant al livingului se continuă și pe terasa deschisă, amenajată la rândul ei.

Zona intimă a casei surprinde printr-o baie unde liniile simple și placarea cu faianță albă o mențin într-un registru al unei funcționalități energice. Dormitorul menține cromatic și scenografic relația cu holul de la intrare (draperia cărămizie, pereții albaștri, corpuri de iluminat prețioase) convertind patul în personaj principal. Tabloul clasic de deasupra patului se privește în oglinda de pe peretele opus și intră într-un dialog peste spațiu și timp cu tabloul contemporan din living. Apartamentul Ferdinand îl așteaptă în acest ambient simplu, elegant și atemporal pe viitorul călător căruia să îi devină port și liniștitor acasă.