Comentariul autorului
Apartamentul de tip duplex face parte din imobilul Brick din zona de nord a capitalei, pe strada Chefalului. Amenajarea interioară vine ca un raspuns firesc la arhitectura clădirii, continuând stilul industrial transpus în arhitectura contemporana.
Apartamentul dispune de o logie pe două niveluri, iar deschiderea către bogatul spațiu verde din zona hotelului Caro dezvoltă spațiul interior într-un mod neașteptat, înclinat către extrospecție. Locuința devine astfel pragmatică și conștientizează prezența ierbii, pomilor și păsărilor. Materialitatea este subordonată de asemenea spațiului verde și pretinde un aer pitoresc: lemnul și cărămida amintesc de vatră, vegetația ne plimbă cu gândul prin grădina bunicilor și metalul negru ne readuce în contemporan. Suprafața mare vitrată a camerelor devine un filtru firav, se dizolvă și permite spațiului exterior și celui interior să se prezinte ca un întreg nefragmentat.
Betonul aparent și lemnul exprimă în aparență opoziția cald-rece și alăturarea lor deschide un dialog nou orientat către complementaritate. Ipostazele în care se regăseste lemnul (riflat, lis, colorat) îl transformă într-o pânză care invită un nou instrument în jocul materialității: lumina.