ro | en
Studio Splaiul Independenței

Studio Splaiul Independenței

Autori: arh. Radu Cristian Rădulescu, arh. Andra Rădulescu
Birou de proiectare: BIA Radulescu Radu Cristian

Colaboratori:
Beneficiar: Popescu R.

Comentariul autorului

Situat pe Splaiul Independentei Nr.17, in vecinatatea Centrului Vechi - centrul istoric si turistic al Bucurestiului , la ultimul etaj al unui bloc construit la sfarsitul perioadei comuniste, studioul supus interventiei a fost initial o garsoniera suficient de mare, insa intr-o stare destul de afectata, cu multe spatii mici si nefunctionale, specifice perioadei in care a fost proiectat imobilul. Aflandu-se la ultimul nivel, garsoniera beneficiaza de o terala generoasa (terasa blocului) si de vederi superbe catre Palatul Parlamentului, Splaiul Dambovitei si Centrul vechi.
Tema de proiectare a fost crearea unui spatiu minimal, dar care sa ofere confortul unui apartament de mai multe camere prin modularizarea drastica a spatiului.
Recompartimentarea propusă a plecat de la desfiintarea majoritatii peretilor nestructurali si redistribuirea funcţională a spaţiilor. În zona centrală de acces a fost amplasat un spatiu care cuprinde majoritatea echipamentelor specifice diverselor functiuni - bucatarie, depozitare, hol acces si distributie - eliberand la maxim restul spatiului. Asta a dus la senzatia de spatiu cautata.
Mutarea bucatariei in centrul spatiului, pe elementul central, a permis crearea unui al doilea spatiu - dormitor - astfel putandu-se forma spatii specifice unui apartament mai mare, cu mai multe camere.
S-a cautat iluminarea naturala a tuturor spatiilor, inclusiv a baii, prin creearea unei “supralumini” la partea de sus a zidurilor ce separa livingul. Aceasta duce si la perceperea mai fluida, unitara a intregului spatiu, tavanul fiind vizibil de peste tot.
Amenajarea interioară se bazează pe contrast, realizat la nivel cromatic între corpuri de mobilier, placari lemn si pereti. La nivel de pardoseli s-a optat pentru reconditionarea parchetului existent. Din punct de vedere estetic, conceptul amenajarii asigura o imagine curata și minimalista.