ro | en
Tab. Incubator socio-cultural. Conversia Tăbăcăriei Bucovăț, Dolj

Tab. Incubator socio-cultural. Conversia Tăbăcăriei Bucovăț, Dolj

Autori: Cristina-Georgiana Fotescu

Îndrumător: lect.dr.arh. Mihaela Zamfir
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Facultatea de Arhitectură

Comentariul autorului

Proiectul a pornit de la procesul de căutare a unei metode sustenabile de a înțelege calitățile intrinseci ale fostelor clădiri industriale, de la expunerea problemei disfuncțiilor zonelor industriale, rezultată în urma unei lungi perioade de abandon și a unei degradări severe a fondului construit. Astfel, proiectul argumentează valabilitatea unei intervenții de tip conversie într-un fost ansamblu al industriei, Tăbăcăria Bucovăț, o fostă fabrică apărută la sfârșitul secolului XIX, la periferia orașului Craiova, fiind aleasă datorită dificultății de abordare, în raport cu nevoile și necesitățile comunității actuale.
Acest proces de conversie al Tăbăcăriei Bucovăț reprezintă o abordare sustenabilă de reutilizare a spațiilor, de regenerare, prin care se evită pierderi financiare semnificative, fiind una graduală, de jos în sus, vizând implicarea și conectarea comunității printr-o abordare co-creativă, participativă, exprimată prin chestionarele completate de către locuitorii comunei. Prin acest proiect s-a urmărit redobândirea valorilor socio-culturale, economice și arhitecturale, o reconectare socială, dar și păstrarea și reabilitarea memoriei colective a trecutului industrial și al locului, încercând să integreze nevoile comunității prin noile funcțiuni atribuite.
Conceptul proiectului urmărește comunicarea între noua arhitectură, vechea arhitectură și contextul existent, prin reconectarea clădirilor de pe sit, ce gravitează în jurul bisericii Sf. Nicolae, monument de clasa II-B. Această conectare a clădirilor s-a realizat prin crearea unei curți interioare între cele 3 clădiri conservate, unite de o pasarelă de sticlă ce permite comunicare între spații, generând un spațiu intim care să stimuleze însușirea spațiului de către utilizatorii săi, care promovează dialogul între clădiri, între spațiile interioare și exterioare, între utilizatori și vizitatori. Arhitectura propusă are un caracter interactiv, ce stimulează sentimentul de apartenență la un Loc, generând spații ce catalizează dialog, atractivitate pentru utilizatori și o relație bidirecțională de regenerare reciprocă comunitate-arhitectură. În ceea ce privește programul propus, clădirile au fost convertite în spații cu destinație culturală, având numeroase dotări publice. Clădirile alăturate bisericii includ o grădiniță, ce se află în relație directă cu spațiul său sacru, respectiv spații de cazare care să deservească incubatorul cultural. Ansamblul de 3 clădiri al Tăbăcăriei a fost convertit în spații de loisir, bibliotecă, sere, cafenea,spații de cercetare și activități pentru tineri, restaurant și un multiplex, ce se continuă pe verticală cu ateliere de meșteșuguri locale și design de piele. Turnul, ce reprezintă elementul vertical dominant al ansamblului, a fost convertit în galerie expozițională, având la ultimul nivel un sky-bar cu panoramă asupra comunei, râului Jiu și al Craiovei.
Intervenția asupra fostei fabrici reflectă o serie de gesturi arhitecturale prin care s-a încercat conservarea spațiilor existente cât mai mult, fără a altera expresia arhitecturală a clădirilor existente. Astfel, unde anvelopanta clădirilor a fost degradată sau lipsea, s-a completat cu un strat nou de zidărie Porotherm, respectiv sticlă, venind în completarea cărămizii vechi, astfel, cele două straturi coprezente devenind recognoscibile.



2024
Cercetare prin arhitectură
Diplome de arhitectură
Powered by: