ro | en

Apartament Sirenelor

București, România
Autori: arh. Silvia Coman, arh. Elena-Roxana Jipa / Lime Studio
Colaboratori: Fotograf Sabin Prodan

Comentariul autorului

A amenaja un apartament într-o combinație de stiluri este o provocare în tendințe în contextul actual. Astfel, în Apartamentul Sirenelor am pus laolaltă câteva elemente de design ale secolului XIX, pe un fundal de suprafețe viu colorate și foarte luminoase. Țelul nostru a fost obținerea unui stil caracterizat de simplitate, ce integrează confortul unui cămin într-o paletă de culori originală. Fereastra largă, prezentă în zona de luat masa, aduce în interior lumina și natura urbană ceea ce creează senzația de spațiu și un fundal schimbător ce își face simțită prezența încă de la intrare. Turquoisul tropical al canapelei este un accent și un element de contrast pentru suprafețele albe de mobilier, iar covorul cu motive geometrice dă senzația unei lucrări grafice. Designul dictat de buget și atmosfera dorită de beneficiar, încorporează subtil piese iconice precum scaunele vintage utilizate în zona de luat masa. Bucătăria ușor decorată în nuanțe de gri colorat combină stilul vintage cu cel contemporan, lumina cu nuanțele închise, materiale dure și brute cu materiale calde. Dormitorul este singurul spațiu în care pereții capătă o altă nuanță, ca fundal pentru piesele principale.



Alte lucrări cu aceiași autori: