Comentariul autorului
Direcția amenajării penthouse-ului s-a conturat încă de la prima vizită a spațiului și a primului contact cu beneficiarii. La fața locului am găsit un apartament la gri, cu deschideri mari către cadrul natural dar și un cuplu non-conformist, care își dorea ca amenajarea să îi reprezinte.
Având în vedere domeniul artisitic în care activează beneficiarii, conceptul este inspirat din backstage și a fost implementat în cele mai creative moduri. Ne-am jucat cu cotele pardoselii și am creat diverse zone înălțate, care să inducă ideea de scenă, cu ajutorul cărora am creat și o separare funcțională a spațiilor. Imaginea lor a fost întregită de elemente specifice backstage-ului: grinzi metalice, proiectoare, boxe, flightcase-uri. Stilul abordat este eclectic, îmbinând în mod neașteptat elemente din zona urban-industrială cu elemente vintage, art deco sau minimaliste.
Contrastul a devenit laitmotivul amenajării, iar prin alăturarea inedită între o grindă de aluminiu și un candelabru Tiffany specific secolului trecut, între beton și mușchi natural, între lemn natur și metal vopsit negru, am reușit să redăm apartamentului o identiate aparte.
Alte lucrări cu aceiași autori: