Conexiuni spațiale și conversia funcțională a ansamblului Vama de Antrepozite, București

Comentariul autorului

Siturile industriale au reprezentat, cândva, nuclee în jurul cărora s-au dezvoltat comunități. Având ca referință trecutul istoric ce subliniază capacitatea Bucureștiului de a se dezvolta, adapta sau reconstrui și moștenirea industrială ca suport în acest proces, consider că reintegrarea acestui fond, în țesutul urban, este necesară. Avem ca argument nevoia unei dezvoltări durabile prin utilizarea caracteristicilor constructive ce se pot adapta unor nevoi actuale, prin natura lor profund funcțională și conformată pentru evoluție; dar, mai presus, avem necesitatea de conștientizare și recunoaștere a unui fond ce, paradoxal, a fost cândva un motor al urbanizării.
Întregul demers a urmărit o miză dublă: aceea de a înțelege limitările și potențialul situației particulare a patrimoniului industrial aflat în zona centrală în raport cu modalitățile prin care acesta poate să (re)devină un factor activ ce contribuie la regenerarea urbană.
În acest sens, am considerat relevantă relaționarea și înțelegerea mai multor scări de observație - de la scara orașului(înțelegerea contextului istoric în raport cu cel actual), la scara vecintătății(relația siturilor industriale cu vecinătatea, analiza arhipelagului industrial Filaret-Rahova și posibilitatea interconectării siturilor industriale), la scara ansamblului(proiectul de diplomă- conversia depozitelor fostei Vame de Antrepozite ca o primă coordonată în cadrul traseului propus).
Dintre cele șapte situri industriale din zona Filaret-Rahova, am ales ca proiectul de diplomă să se concentreze asupra ansamblului Vama de Antrepozite, respectiv asupra fostelor depozite, implementând principiile de interveție rezultate în urma studiului. Modul de intervenție este bazat pe patru principii majore, respectiv pe:
-continuarea logicii compoziționale prin completarea simetriei și dezvoltarea în lungul axelor existente, inclusiv prin deființarea construcțiilor ce au parazitat ansamblul de-a lungul anilor;
-conformarea morfologică ce ține seama de traseul fostelor șine de tren;
-conexiunile funcționale ale construcțiilor refuncționalizate și propuse ce se redau comunității prin dimensiunea socială a hub-ului;
-generarea unor curți/piațete, prin direcțiile existente, ca puncte de mediere între vechi și nou, între vecinătățile eterogene, și, totodată, ca puncte de percepție a clădirilor și a relațiilor dintre acestea asemenea unor vestigii în cadrul unui muzeu urban.
Rețeserea pe acest sit a implicat extinderea pentru reîntregirea unuia din depozitele centrale, dar și inserția unor volume noi ce susțin compoziția deja existentă și contribuie la conformarea piațetelor imaginate ca spații pulsatorii, populate, deschise, prin care se poate traversa situl în cadrul unui traseu astfel încât dimensiunea culturală a moștenirii industriale să fie valorificată.