Spații țesute împreună: Conversia Fabricii de Marochinărie „13 Decembrie” într-un muzeu textil

Comentariul autorului

Proiectul de diplomă a pornit ca un manifest tăcut asupra patrimoniului uitat. Printr-o privire prudentă, aproape metodică, asupra orașelor la scară macro, se conturează problematica spațiilor industriale: un context istoric și social extrem de fragil, aflat sub presiunea constantă a ștergerii din memoria colectivă și din specificul locului. Din această perspectivă de ansamblu, demersul se ancorează firesc într-o realitate spațială concretă: morfologia industrială a Orașului de Jos din Sibiu. Inventariind vechile hale din centrul istoric al Sibiului, am descoperit o moștenire fascinantă: o rețea a meșteșugului textil, întinsă odinioară între Cisnădie, Sibiu și Tălmaciu.
Urmărind acest fir, discursul se oprește asupra fostei fabrici "Covtex". Acest colos industrial s-a dizolvat astăzi într-un patrimoniu textil uitat, mutat în Muzeul Industriei Textile din Cisnădie, alături de artefactele vechilor bresle. Astăzi, însă, memoria locului este blocată: închis din cauza normelor de accesibilitate și a imposibilității de relocare, muzeul a transformat această colecție într-o arhivă captivă. O particularitate similară se regăsește la Tălmaciu, unde spațiile fabricii Românofir sunt reapropriate de comunitate printr-o dorință firească de a găzdui activități culturale.
Voința de a duce mai departe moștenirea textilă a dictat o apropiere directă de utilizatorii spațiului. Din dialogul cu localnicii și artiștii a reieșit inadecvarea unei funcțiuni pur expoziționale. Răspunsul spațial se traduce, prin urmare, într-un program arhitectural complex: un muzeu hibrid, capabil să funcționeze ca un organism circular, independent. Apar astfel spații care adăpostesc muzeul, laboratorul textil, centrul de cercetare, atelierele de creație și centrul de reciclare textilă.
Muzeul Textil propune conversia fostei fabrici de marochinărie "13 Decembrie", situată în centrul istoric al Sibiului. Acest centru este împărțit în două niveluri urbane: Orașul de Sus și Orașul de Jos, unde se află și situl studiat. Caracterul acestui loc este ancorat în producție încă din perioada medievală, datorită breslelor care foloseau apa râului drept resursă. Această separare funcțională a generat o ierarhizare vizibilă și astăzi: Orașul de Sus concentrează activitățile culturale și turistice, în timp ce Orașul de Jos a suferit o degradare continuă, fiind ocupat preponderent de situri industriale dezafectate de tip brownfield.
Scopul proiectului este realizarea unei legături directe între cele două zone urbane, legătură care se obține tocmai prin caracterul cultural inserat. Astfel, conturarea acestui ax cultural coerent va integra în circuitul turistic și cele două turnuri medievale, supraviețuitoare ale demolărilor din 1858. Memoria istorică este transpusă direct în designul acestui loc: amprenta fostului zid de apărare, reconstituită din arhive, este marcată vizibil la sol. În același spirit, caroiajul structural al fabricii se extinde în pavajul curții interioare, reușind să țeasă vizual spațiul interior cu cel exterior.
Miza proiectului stă în dizolvarea barierei dintre expunere și producție. Traseul spațial devine imersiv, permițând o privire directă în "culisele" prelucrării textile, acolo unde mașinăriile funcționează în timp real.
Logica intervenției se bazează pe conturarea curții interioare, gest ce reintegrează o tipologie profund înrădăcinată în caracterul istoric al locului. Mai departe, proiectul asimilează meșteșugul la nivel de detaliu, transformând însăși clădirea într-o țesătură prin întrepătrunderea elementelor structurale ale fațadei dinspre curte și ale sistemului de umbrire, asemenea firelor de urzeală și bătătură. Fiecare inserție acționează ca un filtru sensibil, menit să dizolve impactul dur al volumetriei industriale în mijlocul unui țesut tradițional.
În esență, "Spații țesute împreună" transcende metafora. Proiectul devine un gest de continuitate pe patru fire: rețeserea golului urban în țesutul istoric, țeserea memoriei între trecut și viitor, țeserea spațială dintre interior și exterior și, nu în ultimul rând, țeserea funcțională dintre producție și expunere.