Muzeul Filmul Românesc. Conversia Palatului Eforiilor Civile, Cinema Corso și a Cinematecii Eforie într-un ansamblu muzeal

Comentariul autorului

Muzeul Filmului Românesc pornește de la memoria cinematografică a Bulevardului Regina Elisabeta, cunoscut în perioada interbelică drept „Bulevardul Filmului”, și de la necesitatea reactivării unui fragment urban în care cinematografia a avut un rol important. Proiectul propune integrarea Palatului Eforiilor Civile, a Cinema Corso și a Cinematecii Eforie într-un ansamblu muzeal dedicat filmului românesc, printr-o intervenție care valorifică fondul construit existent și stabilește noi relații spațiale între cele trei clădiri.
Conceptul proiectului pornește de la montajul cinematografic, înțeles nu ca imagine sau formă asociată filmului, ci ca principiu de asociere a unor fragmente distincte. Cele trei clădiri își păstrează identitatea arhitecturală, în timp ce intervențiile contemporane creează legături între acestea și permit funcționarea lor în cadrul aceluiași ansamblu. Parcursul muzeal devine astfel instrumentul prin care existentul și noul sunt puse în relație și organizate într-o structură coerentă.
Muzeul nu își propune să reprezinte cinematografia prin forme sau imagini recognoscibile, ci să preia modul în care aceasta construiește experiențe. Așa cum un film capătă sens prin relația dintre cadre, ansamblul capătă coerență prin relația dintre clădiri, spații și secvențe. Cele trei construcții devin fragmente, curțile devin pauze, volumele noi devin tranziții, iar succesiunea spațiilor construiește unitatea ansamblului.
Traseul începe în Palatul Eforiilor Civile și continuă prin spațiile de primire, expoziție și socializare către Cinema Corso și Cinemateca Eforie. Două volume contemporane realizează legăturile dintre clădiri și organizează relația dintre spațiile interioare și curțile existente. Acestea sunt recuperate ca spații publice și ca momente de tranziție în cadrul traseului muzeal.
Experiența spațială este construită prin succesiune, ritm, lumină, perspectivă și schimbare de atmosferă. Spațiile expoziționale, curțile, foyerele și volumele de legătură alternează între momente de concentrare și deschidere, iar diferențele de scară, lumină și materialitate contribuie la caracterul distinct al fiecărei secvențe.
Intervențiile contemporane introduc un strat nou, clar diferențiat de fondul istoric, dar integrat în structura ansamblului. Noile inserții conectează construcțiile existente și organizează relația dintre acestea prin intermediul parcursului muzeal. Diferența dintre existent și nou devine astfel un instrument de lizibilitate și de articulare a ansamblului.
Principiul cinematografic este transpus la nivelul organizării spațiale, prin succesiunea cadrelor, alternanța dintre spații și relația dintre diferitele secvențe ale parcursului. Clădirile existente sunt tratate ca fragmente, curțile ca momente de pauză, iar intervențiile noi ca elemente de legătură și tranziție. Prin relația dintre acestea, proiectul construiește o experiență muzeală coerentă, în care relația dintre clădiri devine parte esențială a arhitecturii.