Comentariul autorului
Demersul pornește de la convingerea profundă că arhitectura poate fi nu doar privită, ci și ascultată, având capacitatea de a induce direct o stare de muzicalitate. Pentru a ilustra acest concept al „arhitecturii ascultate”, proiectul propune un laborator muzical în inima Bucureștiului, la intersecția a două zone protejate. Pe acest sit cu o puternică rezonanță istorică se află ultima mărturie a vechiului Garaj Leonida, o structură pe care am integrat-o în nucleul ansamblului pentru a păstra vie memoria acestui reper al străzii Luterane.
Zona se remarcă printr-un caracter efervescent, definit de înălțimi variate și surprize spațiale: ganguri ascunse, curți interioare și alveole urbane. Aceste elemente au dictat inserția unui volum care respectă și continuă diversitatea morfologică a locului. Asemenea unei melodii complexe susținute de o structură riguroasă, proiectul transpune elemente muzicale direct în arhitectură. Gangurile devin adevărate crescendo-uri spațiale, curțile interioare se transformă în pauze necesare de respiro, iar porticul care ghidează parcursul impune un ritm clar, amintind de măsura care te întâmpină la începutul unei compoziții.
Frontul stradal a fost deschis intenționat pentru a stârni curiozitatea trecătorilor, invitându-i la o decuplare treptată de zgomotul orașului și la o imersiune completă în microcosmosul proiectului. Tratarea fațadelor reprezintă, în acest context, contrapunctul partiturii arhitecturale. Acestea expun o dualitate armonioasă între suprafețe opace, perforate punctual, și zone ample, translucide, ce oferă un spectacol vizual continuu al vieții interioare. Deși corpurile au volumetrii diferite, dictate de funcțiunea fiecărui pavilion, tratarea unitară a fațadelor leagă ansamblul și îi conferă coerență deplină.
Partiul funcțional se bazează pe principiul pavilionar. Primul volum adăpostește fonoteca, unde o supantă continuă unește vizual și acustic nivelurile superioare. Garajul Leonida devine punctul inițial de contact, fiind transformat într-un spațiu de informare. În dreapta sa se află cafeneaua muzicală, un mediu flexibil ce se adaptează nevoilor utilizatorilor, oferind inclusiv cabine intime unde grupurile se pot retrage pentru audiție.
În plan secund descoperim sala flexibilă, care se impune ca o dominantă verticală, tratată distinct pentru a acționa ca accent vizual. Funcționând pe modelul blackbox, aceasta este susținută de un singur stâlp central, o decizie structurală ce permite vizitatorilor perceperea spațialității în toată deschiderea sa. În profunzimea sitului se dezvăluie sala principală de spectacole, flancată de zona de recepție și de cazare destinată muzicienilor.
Cel mai protejat de agitația străzii rămâne laboratorul muzical propriu-zis. Acesta servește drept refugiu atât pentru cei dornici să învețe, cât și pentru muzicienii emergenți, oferind săli de studiu, studiouri de înregistrare, spații de repetiție și zone comune menite să încurajeze dialogul și schimbul de idei. În esență, acest proiect de diplomă se conturează ca un micro-univers dedicat sunetului, un loc în care arhitectura reușește să comunice cu iubitorii și creatorii de muzică folosind chiar limbajul lor.