Centru de proiecție cinematografică pe Moara lui Assan

Comentariul autorului

În contextul transformărilor rapide ale orașului și al pierderii progresive a unor fragmente importante din memoria sa construită, patrimoniul industrial ridică problema relației dintre conservare, reutilizare și necesitatea de a-i atribui noi forme de utilizare.

Ansamblurile industriale abandonate nu reprezintă doar obiecte arhitecturale izolate, ci păstrează urmele unor activități, infrastructuri și relații urbane care au contribuit la dezvoltarea orașului. Proiectul investighează modul în care reconversia unui astfel de ansamblu poate deveni un proces de reactivare a memoriei și de reconectare a sitului cu orașul contemporan.
Moara lui Assan reprezintă punctul de plecare al cercetării. Fosta moară și silozul, astăzi desprinse de rolul lor industrial și de infrastructura care le deservea, sunt analizate ca fragmente ale unui sistem mai amplu. Dispariția funcțiunii inițiale a produs nu doar degradarea construcțiilor, ci și pierderea relației lor cu țesutul urban. În acest context, proiectul propune transformarea ansamblului într-un Centru de Proiecție Cinematografică, introducând o funcțiune culturală capabilă să dezvolte o nouă relație între patrimoniu, spațiu public și comunitate.

Cercetarea pornește de la ideea că experiența cinematografică poate depăși limitele sălii de proiecție și poate deveni un instrument de construire a parcursului arhitectural. Filmul presupune succesiune, cadre, contraste, întuneric și lumină, iar aceste elemente sunt transpuse în organizarea spațiului. Vizitatorul traversează ansamblul printr-o succesiune de spații cu grade diferite de lumină, deschidere și materialitate, descoperind treptat construcțiile existente și intervențiile noi. Arhitectura nu este percepută dintr-un singur punct, ci se construiește prin mișcare și prin schimbarea continuă a perspectivelor.

La nivel urban, proiectul recuperează direcția fostelor linii de cale ferată care legau ansamblul industrial de oraș. Traseul este reinterpretat ca un coridor verde și pietonal care pornește dinspre Parcul Circului și conduce către Moara lui Assan, transformând o infrastructură dispărută într-un nou spațiu public. Parcursul creează legături între ansamblu și țesutul existent, introducând spații de staționare, mici piețe, zone verzi și locuri de întâlnire. Astfel, intervenția nu se limitează la recuperarea clădirilor, ci urmărește reactivarea relațiilor urbane pierdute.

Intervenția asupra construcțiilor existente pornește de la păstrarea caracterului industrial și a urmelor timpului. Cărămida, golurile, structurile rămase și caracterul incomplet al morii și silozului sunt menținute ca elemente active ale proiectului. Noile intervenții sunt concepute ca structuri reversibile și demontabile, realizate predominant din lemn și metal, astfel încât diferența dintre existent și nou să rămână lizibilă. Inserția contemporană nu urmărește reconstruirea unei imagini pierdute, ci construirea unui nou strat care poate coexista cu memoria existentă.

În interiorul silozului, această strategie este continuată prin introducerea unei structuri de tip „casă în casă”. Organizarea funcțională pornește de la cercetarea lui Louis Kahn asupra relației dintre spațiile servite și servante și de la studiile sale asupra arhitecturii fortificate. Spațiile de circulație, serviciile și nucleele secundare sunt transformate în elemente care organizează experiența și construiesc secvențe succesive între spațiile principale. În acest fel, structura nouă nu ocupă pur și simplu volumul existent, ci îl face perceptibil prin contrast și prin delimitarea unor noi raporturi spațiale.

Lumina devine unul dintre principalele instrumente de intervenție, nu doar ca element vizual, ci ca mijloc de construire a percepției spațiale. În perspectiva lui Juhani Pallasmaa asupra experienței arhitecturale, spațiul este perceput prin participarea întregului corp și prin relația dintre lumină, material, atmosferă și mișcare. Această abordare susține cercetarea proiectului, în care lumina nu are un rol exclusiv funcțional, ci contribuie la orientarea și ritmarea parcursului.

În sala de proiecție, aceasta este controlată și redusă până la întuneric, în timp ce în siloz este introdusă punctual, prin luminatoare și deschideri zenitale. Relația dintre lumina naturală și lumina artificială, dintre spațiile întunecate și cele inundate de lumină, construiește o succesiune apropiată de logica unui film. Ruina este astfel percepută diferit de la un spațiu la altul, iar materia existentă devine suport pentru o experiență contemporană.

Prin conversia Morii lui Assan într-un centru cultural, proiectul cercetează posibilitatea ca patrimoniul industrial să rămână activ fără a-și pierde identitatea. Moara și silozul nu sunt tratate ca artefacte statice, ci ca structuri capabile să primească noi utilizări și noi forme de viață urbană. Arhitectura devine, astfel, un instrument de mediere între ceea ce a fost și ceea ce poate deveni situl, între memoria industrială și experiența contemporană.