Centru de competență pentru patrimoniu în Centrul Istoric al orașului Brașov

Comentariul autorului

Proiectul propune realizarea unui Centru de Competență pentru Patrimoniu în centrul istoric al Brașovului, pe strada Gheorghe Dima nr. 1, în Șcheii Brașovului, pe amplasamentul fostului Prim Spital Civic al orașului, astăzi aflat într-o stare avansată de degradare. Proiectul continuă direcția teoretică formulată în disertația „Între școală și memorie: educație prin patrimoniu”, în care patrimoniul este înțeles ca suport al formării, al practicii și al transmiterii cunoașterii. În acest sens, patrimoniul nu este privit ca o imagine fixată în trecut, ci ca o realitate care poate fi cunoscută prin contact direct, prin intervenție și prin experiență.
Punctul de plecare al proiectului este lipsa unei infrastructuri locale în care cunoașterea și practica patrimoniului construit să poată exista împreună. Brașovul este un oraș construit prin suprapunerea unor straturi istorice, a unor tradiții meșteșugărești, a unor instituții educaționale și a unui țesut urban în care fortificațiile, clădirile și spațiile publice păstrează urmele unor practici succesive. În acest context, centrul propus aduce împreună educația, restaurarea, cercetarea, studiul materialului și relația cu publicul, printr-un program aflat la întâlnirea dintre școală, atelier, laborator, arhivă și spațiu cultural.
Amplasamentul devine parte activă a acestei argumentații. Așezat la limita dintre Cetate și Șchei, în apropierea Bisericii Negre, a Curții Honterus, a traseului zidurilor istorice și a Parcului Gheorghe Dima, acesta ocupă o poziție de trecere între diferite straturi ale orașului. Istoria locului, legată de primul spital civic al Brașovului, introduce în proiect tema îngrijirii. Fostul loc destinat îngrijirii corpului devine astfel un loc al îngrijirii memoriei construite: al materialelor, al tehnicilor, al obiectelor, al clădirilor și al urmelor care alcătuiesc orașul.
Intervenția pornește de la o citire atentă a ansamblului existent și de la diferențierea valorilor pe care acesta le păstrează. Corpurile cu valoare istorică și arhitecturală sunt conservate, restaurate și reintegrate în noul program, în timp ce intervențiile ulterioare care au afectat coerența ansamblului sunt îndepărtate. Noua construcție completează incinta și reface continuitatea spațială a ansamblului. Expresia sa este contemporană și reținută, fără intenția de a reproduce arhitectura existentă. Relația cu țesutul istoric este construită prin raportarea la scară, proporție, ritm, masă și materialitate.
Programul este organizat în jurul ideii de școală-atelier, în care învățarea se produce prin apropierea de obiect și prin contactul direct cu materia. La nivelul subsolului sunt amplasate arhivele, depozitele, spațiile tehnice, laboratoarele de analiză și zonele destinate conservării preventive. Parterul constituie zona atelierelor, unde sunt reunite activități de restaurare a zidăriei, mortarelor, tencuielilor și finisajelor, pietrei și elementelor lapidare, lemnului, tâmplăriei istorice și sculpturii. Etajul este dedicat cercetării, expozițiilor, conferințelor și medierii, iar mansarda reunește biblioteca, mediateca, sălile de curs și spațiile de studiu.
Organizarea programului urmărește parcursul obiectului de patrimoniu: degradare, restaurare, interpretare, arhivare. Obiectul ajunge în centru ca fragment, urmă sau material desprins dintr-un context. Este observat, documentat și analizat, apoi trece prin procesul de restaurare și revine în spațiul public sub forma unui obiect înțeles și interpretat. În final, acesta este păstrat în arhiva materială sau digitală a centrului. Parcursul obiectului devine astfel și un parcurs al cunoașterii, prin care patrimoniul este transmis prin experiență directă.
Spațiile de tranziție au un rol important în această relație. Curtea, pasajul, porticul și spațiile intermediare leagă zona publică de spațiile specializate și permit diferite grade de apropiere față de activitățile centrului. Restaurarea nu este ascunsă în întregime în spatele unor spații inaccesibile, ci devine, acolo unde este posibil, o activitate care poate fi observată și înțeleasă. Astfel, centrul nu separă strict producerea cunoașterii de transmiterea ei, ci creează situații în care cele două se întâlnesc.
Prin transformarea fostului Prim Spital Civic, proiectul propune mai mult decât recuperarea unui ansamblu aflat în degradare. Locul devine o infrastructură pentru practicarea patrimoniului: o școală-atelier, un laborator, un spațiu de cercetare și o prezență culturală în oraș. Patrimoniul este înțeles aici ca proces, iar memoria ca ceva care poate fi activată prin lucru, prin cercetare și prin transmitere. Astfel, un loc abandonat își recapătă continuitatea în prezent și devine un spațiu în care memoria orașului poate fi cunoscută, practicată și transmisă mai departe.