Arhitectură multisenzorială: școală pentru nevăzători

Comentariul autorului

Cum poate fi înțeles și memorat un spațiu atunci când vederea nu mai este principalul instrument de orientare? Proiectul pornește de la această întrebare și propune o școală în care arhitectura devine un instrument pentru orientare, învățare și autonomie.
Amplasată în Vatra Luminoasă, într-un loc cu o puternică legătură istorică cu educația persoanelor nevăzătoare, școala urmărește să continue această identitate printr-o intervenție contemporană. Proiectul nu tratează accesibilitatea ca pe un set de soluții adăugate unei clădiri obișnuite, ci pornește chiar de la modul diferit în care copiii nevăzători și cu deficiențe de vedere percep spațiul.
În lipsa informației vizuale, orientarea se construiește printr-o combinație de sunet, atingere, textură, lumină, miros, mișcare și memorie. Aceste elemente devin instrumente de proiectare. Traseele sunt clare și continue, materialele și texturile marchează schimbări de zonă, iar variațiile de lumină, acustică și scară creează repere care permit recunoașterea și memorarea spațiilor.
La nivel volumetric, proiectul pornește de la o masă compactă, fragmentată apoi în mai multe corpuri cu dimensiuni și identități distincte. Fragmentarea aduce clădirea la o scară apropiată copilului și face ansamblul mai ușor de înțeles. Corpurile sunt legate printr-o circulație continuă, astfel încât deplasarea să fie intuitivă și să reducă situațiile în care utilizatorul își poate pierde orientarea.
Între volume se formează o succesiune de curți senzoriale, minerale și plantate. Acestea aduc lumină și vegetație în interiorul ansamblului, dar au și rol de reper. Fiecare curte capătă un caracter propriu prin materialitate, vegetație, sunet și atmosferă, contribuind la formarea unei hărți mentale a școlii. Astfel, spațiile intermediare nu sunt simple zone de trecere, ci devin locuri de orientare, întâlnire, joacă și învățare.
Programul extinde modelul unei școli convenționale. Pe lângă sălile de clasă, acesta include spații pentru antrenarea autonomiei și a orientării, ateliere, bucătării didactice, săli de muzică, săli multisenzoriale, hidroterapie și activități fizice. Învățarea continuă astfel și în afara clasei, prin experiențe practice, mișcare și explorarea directă a spațiului.
Materialitatea urmărește aceeași logică: suprafețele tactile, materialele naturale, diferențele de textură și controlul luminii contribuie atât la atmosfera calmă a școlii, cât și la orientare. Structura din beton armat oferă clădirii un ritm clar și permite flexibilitatea necesară diferitelor funcțiuni.
Proiectul propune, în final, o școală în care copilul nu este cel care trebuie să se adapteze clădirii, ci arhitectura este cea care se adaptează modului său de a percepe și înțelege lumea. Spațiul devine astfel nu doar cadrul educației, ci parte activă din procesul prin care copilul învață să se orienteze, să exploreze și să devină independent.