Centru de Cultură Arhitecturală al Bucureștiului

Comentariul autorului

Centrul de Cultură Arhitecturală al Bucureștiului se propune pe Splaiul Independenței nr. 2 și Str. Nicolae Tonitza nr. 7, pe segmentul Dâmboviței dintre Piața Națiunile Unite și Piața Unirii, la limita dintre malul râului și Centrul Istoric (zonă protejată nr. 27). Dâmbovița este un râu urban de scară intimă, cu albia de 40-55 m, astfel că proiectul este gândit pentru a fi trăit de aproape, de pe malul opus sau de pe promenadă, nu citit de la distanță ca obiect iconic.
Conceptul central este cel al unui magnet urban: o structură care atrage și reține, face arhitectura vizibilă ca disciplină în spațiul public și servește atât comunității profesionale, cât și publicului larg. Programul se desfășoară de-a lungul frontului la apă, generând o promenadă culturală cu intrări multiple. Parterul este aproape integral public cu expoziții temporare, librărie de arhitectură, cafenea, grădină interioară deschisă, iar nivelurile superioare adăpostesc programul specializat: expoziția permanentă, ateliere și o bibliotecă de proiecte.
Înălțimea controlată a clădirii dialoghează cu malul opus și cu ritmul frontului continuu. Fațada spre Splaiul Independenței este deschisă și transparentă, tratată ca o suprafață de dialog cu apa; noaptea, lumina interioară o transformă într-un far urban. Fațada spre Str. Tonitza este mai densă și mai articulată plastic, cu intrare printr-un pasaj și vitrine care expun la nivelul ochilor activitățile din interior. Această dublă identitate răspunde dublei condiții a amplasamentului: teritoriu riveran și țesut istoric cu logică proprie.
Centrul funcționează la trei scări de timp. Zilnic, parterul servește trecătorii și locuitorii, fără barieră de cost. Săptămânal, conferințele, lansările de carte și dezbaterile atrag un public specific. Anual, expozițiile mari și bienalele de arhitectură pot face din centru un pol de atractivitate metropolitană.
Malul este o extensie a programului cultural: ecluzele ridică nivelul apei între cele două piețe și creează o zonă de belvedere, trotuarul lărgit devine promenadă cu umbrar vegetal, iar pontoanele flotante permit accesul la apă. Spațiul poate găzdui întâlniri, mici spectacole de teatru și muzică sau pauze, valorificând scenografia naturală a apei.
Un traseu pietonal public leagă Str. Tonitza de malul apei prin curtea interioară descoperită, concepută ca pasaj urban. Centrul devine astfel articulare urbană, nu doar destinație, între densitatea Centrului Istoric și deschiderea Splaiului.
Prin program, relația cu apa și calitatea spațiului public, proiectul aspiră să fie ceea ce Lynch numea un nod: un punct de concentrare și de iradiere a vieții urbane, un loc din care pleci cu o înțelegere mai clară a orașului în care trăiești.