Comentariul autorului
Îmbătrânirea populației aduce în prim-plan necesitatea regândirii spațiilor dedicate îngrijirii seniorilor. În România, centrele de îngrijire pe termen lung pentru seniori funcționează în clădiri adaptate unor cerințe noi sau urmează modele instituționale, în care componenta medicală primează adesea în fața calității locuirii. Pe fondul acestui context, proiectul propune o abordare în care îngrijirea este integrată în viața cotidiană, iar autonomia, confortul și interacțiunea socială devin principii esențiale ale organizării spațiale.
Amplasat la marginea stațiunii balneare Techirghiol, în proximitatea lacului și a Grădinii Botanice, centrul se dezvoltă într-un cadru natural cu potențial terapeutic și recreativ. Situl, cu o suprafață de aproximativ 20.000 mp și o diferență de nivel de 12 metri, a determinat o strategie de integrare a arhitecturii în peisaj. Topografia nu este tratată ca o limitare, ci devine un instrument de proiectare: volumele sunt parțial îngropate și urmăresc panta terenului, reducând impactul vizuale al construitului.
Ansamblul este organizat în patru volume ușor decalate, dispuse de-a lungul unei axe de circulație. Poziționarea acestora și distanțele variabile dintre ele generează o succesiune de spații exterioare cu grade diferite de intimitate, dedicate întâlnirii și socializării. Terasele circulabile preiau diferențele de nivel și le transformă într-un traseu continuu, care construiește o legătură între ansamblu, Grădina Botanică și lac. Acoperișurile devin astfel parte activă a spațiului exterior, iar deplasarea prin ansamblu capătă dimensiunea unei experiențe în mijlocul naturii.
Ideea de „parc locuit” definește relația dintre arhitectură, natură și viața comunitară. Peisajul nu este conceput ca un decor, ci ca parte integrantă a experienței cotidiene, accesibilă și locuibilă. Cursivele exterioare protejate, amplasate de-a lungul corpurilor rezidențiale, extind spațiul camerelor către exterior și oferă rezidenților posibilitatea de a se deplasa independent, de a se întâlni și de a participa la viața comunității. Circulația devine mai mult decât un spațiu de tranzit, transformându-se într-un loc al interacțiunii și al contactului direct cu natura.
Organizarea funcțională urmărește să ofere un echilibru între viața comunitară și nevoia de intimitate. Programul este structurat în trei zone principale: spații publice, locuire permanentă și cazare temporară pentru seniori și vizitatori. Locuirea permanentă este organizată în unități de mici dimensiuni, grupate în funcție de gradul de dependență al rezidenților. Fiecare unitate funcționează ca o mică comunitate, reunind spații private și zone comune de zi și de luat masa, într-o organizare care încurajează familiaritatea și păstrează o scară domestică. Spațiile medicale și de recuperare sunt integrate discret în ansamblu, astfel încât să fie ușor accesibile, fără a domina experiența locuirii.
Prin valorificarea topografiei și articularea unei succesiuni de spații interioare și exterioare, publice, semi-private și private, proiectul urmărește să redefinească centrul rezidențial pentru seniori ca mediu de viață, nu doar ca infrastructură de îngrijire. „Parcul locuit” devine astfel un cadru în care arhitectura și peisajul susțin autonomia, apartenența la comunitate și o relație firească cu natura.