Centru de restaurare și reutilizare Filaret

Comentariul autorului

Uzina Electrică Filaret și Depoul Șerban Vodă păstrează urmele unui loc în care munca și priceperea făceau parte din viața de zi cu zi, iar degradarea și liniștea de astăzi fac cu atât mai apăsătoare pierderea rostului lor în oraș. Această stare de abandon se întâlnește cu o preocupare venită din practica arhitecturii, unde dificultatea de a găsi meșteri capabili să dea formă detaliilor desenate ridică întrebări despre locul lucrului manual și despre felul în care cunoașterea poate fi transmisă mai departe, conturând dorința de a recupera împreună clădirile și cultura muncii care le-a dat viață.

Reconversia ansamblului într-un Centru de Restaurare și Reutilizare pornește de la înțelegerea meșteșugului ca formă de cunoaștere prin realizare și ca instrument de restaurare critică a patrimoniului, prin care repararea și adaptarea devin acte de continuitate materială și culturală. Intervenția acceptă urmele timpului, fragmentul și imperfecțiunea ca părți ale valorii arhitecturale, adăugând un strat distinct în palimpsestul ansamblului și punând recuperarea clădirilor în relație cu recuperarea elementelor arhitecturale provenite din transformările orașului.

Uzina Electrică preia rolul educațional al centrului, reunind săli de curs, ateliere de studiu, spații de lucru individual, bibliotecă și sală de lectură în structuri independente de tip box-in-a-box, desprinse de anvelopanta istorică. Distanța dintre nou și vechi permite citirea continuă a volumului halei, a fermelor metalice și a urmelor construcției originare, păstrând o relație directă între activitățile de învățare și patrimoniul cercetat și transmis mai departe.

Depoul Șerban Vodă susține componenta productivă și logistică prin ateliere pentru lemn, metal, materiale minerale, sticlă și tapițerie, completate de spații pentru recepția, tratarea, depozitarea și livrarea elementelor recuperate, într-o organizare care urmărește trama existentă și păstrează percepția longitudinală a halei. Expunerea controlată a atelierelor permite publicului să urmărească etapele prin care un fragment este verificat, reparat și pregătit pentru o nouă utilizare, aducând lucrul manual în centrul experienței educative și culturale.

Corpul contemporan, amplasat pe latura lungă a ansamblului, pune în relație educația, producția și expunerea, reinterpretând ritmul structural al Depoului și secțiunea bazilicală a Uzinei într-un volum care devine interfața publică a centrului. Fațada, alcătuită din lamele verticale din beton și vitrine de expunere, transformă limita clădirii într-o arhivă urbană vizibilă, în care tâmplării, piese de feronerie, panouri ceramice și fragmente de finisaj recuperate participă la imaginea ansamblului, reunite într-un cadru care le păstrează caracterul individual.

Introducerea unei străzi publice, a piațetei târgului de vechituri și a traseelor pietonale redeschide fostul sit industrial, în timp ce piațeta verde dinspre Calea Șerban Vodă mediază relația cu orașul. Materialele refolosite participă direct la construirea spațiului exterior, prelungind recuperarea dincolo de ateliere și reunind învățarea, munca și schimbul într-un loc în care patrimoniul este protejat prin repunerea lui în lucru.