Re.form - centru pentru patrimoniul mobil minor

Comentariul autorului

Proiectul propune conversia unui corp al fostei Fabrici de Bere Bragadiru într-un centru dedicat restaurării, expunerii și comercializării obiectelor de patrimoniu mobil minor. Acestea cuprind obiecte de artă și design care, deși nu se încadrează în categoria monumentelor sau a operelor de artă majore, păstrează valoare istorică, culturală, socială și identitară. Într-un context urban în care o mare parte a patrimoniului construit a fost pierdută, aceste obiecte devin martori ai unor istorii și experiențe cotidiene care riscă să fie uitate.
La nivel conceptual, centrul este gândit ca un portal de interacțiune între vizitatori, obiecte și procesul de restaurare. Parcursul muzeal permite descoperirea treptată a obiectelor, de la starea lor fragilă și intervențiile necesare recuperării până la reintegrarea în circuitul contemporan.
Organizarea funcțională valorifică structura existentă. Aripa vestică găzduiește muzeul, cu cele patru galerii de expoziție și circulația prin silozul muzeului, iar aripa estică adăpostește centrul de restaurare, cu spații de depozitare, recepție și evaluare, birouri și laboratoare. Acestea sunt completate de funcțiuni publice, comerciale și hibride. La exterior, trei extinderi sunt generate prin preluarea, multiplicarea și rotirea modulului sălii principale în raport cu Calea Rahovei, definind accesul la muzeu, spațiul comercial și volumul superior destinat evenimentelor și licitațiilor.
La interior, limbajul proiectului este construit în jurul elementelor oblice, care organizează spațiul și creează o senzație de instabilitate aparentă. Aceasta devine o transpunere spațială a fragilității obiectelor și a memoriilor pe care le păstrează. În recepția muzeului este introdusă materialitatea prezentă în întregul proiect, care păstrează urmele trecerii timpului, valorificând cărămida aparentă și suprafețele degradate ca elemente ale identității clădirii. Acestea sunt puse în contrast cu adaosuri contemporane din beton, metal și cupru oxidat. Lăsat netratat, cuprul își dezvoltă treptat propria patină, acumulând urmele utilizării și ale trecerii timpului. Astfel, materialul devine un suport al memoriei spațiului, iar clădirea continuă să își construiască valoarea prin experiențele și urmele lăsate de cei care o folosesc.
Cele patru galerii sunt definite de perechi de pereți oblici și adaptabili, realizați din structură metalică și placare din aluminiu, cu elemente interschimbabile pentru diferite tipuri de expoziții. Intervenția rămâne discretă, astfel încât atmosfera existentă și obiectele expuse să rămână principalele elemente ale spațiului. În sala cu cea mai mică înălțime, o supantă face volumul mai ușor. Portalurile către laboratoarele de restaurare permit vizitatorilor să observe procesul de lucru, expunând atât obiectele, cât și procesul prin care sunt recuperate. Cele trei laboratoare sunt spații flexibile; două sunt destinate specialiștilor, iar al treilea este accesibil publicului.
Silozul muzeului devine principalul accent spațial al proiectului. Verticalitatea sa intră în contrast cu galeriile joase și predominant orizontale. Un perete oblic din beton traversează volumul și transformă această diferență într-o succesiune deliberată de spații: de la înălțimea silozului, printr-un spațiu comprimat pe două direcții, către orizontalitatea amplă a galeriilor. De-a lungul peretelui se dezvoltă o scară metalică placată cu cupru oxidat, a cărei geometrie accentuează senzația de instabilitate. Astfel, silozul devine atât un spațiu de circulație, cât și unul de expunere, în care arhitectura participă activ la construirea experienței muzeale. La nivelul superior, cafeneaua este organizată în jurul unui gol decupat în planșeul existent, în forma portalului, care redă verticalitatea silozului și reconectează spațiul cu luminatorul circular original.
Cel de-al doilea siloz devine un „siloz-arhivă”, în care depozitarea obiectelor este parte a parcursului muzeal. Obiectele sunt organizate în funcție de stadiul restaurării, de la cele fragile și nerestaurate până la cele recuperate, aflate la nivelurile superioare. Vizitatorii traversează volumul cu un lift panoramic și observă atât obiectele, cât și activitatea personalului. Parcursul de sus în jos propune astfel o „desfacere” a procesului de restaurare, de la obiectul recuperat până la starea sa fragilă inițială.
La final, Re.form propune mai mult decât un muzeu sau un centru de restaurare. Este un loc dedicat unor istorii mici, obiectelor obișnuite și urmelor unor vieți care riscă să fie trecute cu vederea. Prin restaurare, expunere și reintegrare, proiectul urmărește să păstreze nu doar obiectele, ci și poveștile legate de ele. Portalul devine astfel imaginea centrală a proiectului: o trecere între oraș și muzeu, între obiect și poveste, între degradare și posibilitatea recuperării memoriei.