Revitalizarea Cetății Slimnic, cetate a experienței

Comentariul autorului

Povestea Slimnicului reflectă realitatea patrimoniului cultural din Transilvania prin care fortificațiile săsești, adevărații generatori ai patrimoniului, ajung treptat ruine. Deși era cunoscută pentru meșteșugurile sale, comunitatea din Slimnic se confruntă cu pierderea acestui patrimoniu imaterial, supraviețuind doar prin mici nuclee. Cetatea Slimnicului, un ansamblu a cărui istorie a lăsat în urmă un „șantier înghețat” al unei biserici-hală gotice, așteaptă astăzi continuarea unei campanii istorice, însă, de această dată, nu pentru reconstrucție fizică, ci identitară, menită să refacă legătura comunitară. Completarea șantierului abandonat, printr-o inserție contemporană, aflată într-un dialog respectuos cu ruina, recreează în imaginarul vizitatorului potențialul arhitectural al bisericii. Noua inserție (adăpostind spațiul expozițional) nu este așezată urmând planurile inițiale, ci din potrivă, ea se mulează păstrând caracterul dobândit, în timp, de curtea principală, permițând arcelor istorice să devină scena cetății. În curtea secundară este amplasat un depozit de patrimoniu mobil săsesc temporar, alături de atelierele sale de salvgardare, care prezintă realitățile patrimoniului transilvănean. Întreaga intervenție este susținută formal și structural de un element care a apărut ciclic în istoria acestui monument și care este profund caracteristic fortificațiilor medievale, și anume schela. Această reprezentare structurală reticulată a schelei, care se desfășoară pe latura cea mai afectată a cetății, devine suportul și simbolul continuității unei ambiții intergeneraționale. Prin acumularea acestor piese, completări imaginare și vizuale, și prin ancorarea în realitatea actuală, proiectul acoperă toate dimensiunile experienței patrimoniale: depozitul care salvează obiectele, atelierele de salvgardare care expun efortul de conservare, atelierele comunitare care transmit mai departe meșteșugul, spațiul expozițional care promovează noul patrimoniu și, mai ales, scena unde experiența este trăită în prezent, prin actul performativ. Cetatea Slimnicului devine astfel o adevărată „Cetate a Experienței”. La fel cum instrumentul optic al ruinei înrămează bucăți de peisaj rural prin porozitatea și fisurile sale, noul ansamblu completează un puzzle complex dezvăluit în punctul culminant al acestui parcurs, în Turnul Slăninii, generând astfel o imagine completă a suprapunerii dintre peisaj și patrimoniu, o proiecție a peisajului cultural transilvănean săsesc.