Metapeisaj: Patrimoniul industrial comun(ist) - MEFIN Sinaia

Comentariul autorului

Au trecut 36 de ani de la Revoluție, iar paradoxal este că, deși tranziția postcomunistă s-a încheiat – teoretic, odată cu integrarea în U.E. – modalitatea în care este apreciată producția arhitecturală de sub comunism rămâne confuză. Fondul construit postbelic este cu atât mai dificil de evaluat, mai ales din perspectivă patrimonială, atunci când este privit în relație cu producția arhitecturală a perioadelor anterioare. Dacă asumarea arhitecturii oficiale a regimului este (de la sine înțeles) problematică, căci a fost una dintre materializările fizice ale puterii politice, se deschide întrebarea - Cum poate fi asumată arhitectura industrială – „a doua casă” a oamenilor? Comunismul a încercat să creeze clasa de mijloc care lipsea din estul Europei, un ideal irealizabil pe structura socială a României. Însă, în forma ei de „încercare” este reală numeric și a dispărut din discursul public după 1989. Polarizarea socială creată de economia liberă a accentuat prăpastia, dincolo de vidul căruia se află ceilalți. Studiul pornește prin deconstrucția peisajului complex al orașului Sinaia, exemplu ilustrativ datorită paradoxului urban creat. Analiza așezării din Sinaia caută să treacă dincolo de dominanta vizuală a ideii convenționale de peisaj, META-peisaj, ca formațiune ce își extinde limitele dincolo de forma materială, până în imaginarul colectiv.
Astfel, demersul teoretic începe cu înțelegerea fenomenelor asociate epocii comuniste, precum industrializarea ca metodă de urbanizare și modul în care structurile politico-economice și sociale s-a tradus în formă urbană. Propunerea urmărește o perspectivă de tipul cauză-efect pentru corelarea în timp și spațiu a fenomenului cu perioada tranziției postcomuniste. Cu un rezultat important în sfera socială, fenomenul este urmărit și la nivelul identității orașelor, forma construită având corespondent în memoria colectivă. Proiectul explorează atitudini de intervenție asupra patrimoniului industrial comun(ist) – ca o demonstrație practică a studiului teoretic. În urma întrebării – Dacă păstrăm, ce păstrăm din patrimoniul industrial comunist? – se conturează o analiză valorică aplicată pe studiul de caz propus: zona industrială din Sinaia.
Întreaga intervenție apare ca o etapă necesară, fundamentându-se pe înțelegerea peisajului mai extins care stă la baza deciziilor de proiectare. După selecția elementelor cu valoare arhitecturală, conversia funcțională și introducerea peisajului natural ca element neutru, procesul de asumare este mediat prin modificarea limitelor de percepție în care se situează patrimoniul industrial comun(ist). Finalitatea proiectului urmărește, pe lângă deschiderea unei noi dezbateri, formularea unui posibil cadru operațional la nivel de principii – fiecare ilustrat prin exemple sugestive de intervenție ca parte a procesului de asumare – asumând absența unei soluții universale și absolute cu privire la intervențiile în orice cadru construit existent. Odată cu medierea conflictului, arhitectura devine liberă să adauge un nou strat peste instanțele existente ale clădirii – o scriere peste.