Conservarea ruinei conacului Cantacuzino-Pașcanu (Ceplenița) și inserția unei școli de echitație ca vector de dezvoltare turistică teritorială

Comentariul autorului

Proiectul vizează salvarea și reactivarea ansamblului conacului Cantacuzino-Pașcanu din satul Ceplenița, județul Iași, prin conservarea stării actuale de ruină și inserția unei școli de echitație concepute ca vector de dezvoltare turistică teritorială. Dincolo de o intervenție punctuală, demersul mută accentul pe dialogul profund cu peisajul cultural, natural și rural al regiunii. Situl încetează să mai fie o zonă izolată și devine un instrument activ de învățare și conștientizare a teritoriului.

La nivel urban și peisager, proiectul propune o piațetă publică ce leagă direct ruina de biserica istorică „Sfinții Voievozi”, devenind un nucleu comunitar pentru sat și primul filtru de primire a vizitatorilor. De aici se deschide o amenajare peisageră ce sporește accesibilitatea: o rețea de alei scenografice ghidează pașii către pădure și permite studierea ruinei din perspective variate, oferind timpul necesar pentru contemplare și analiză treptată.

Întregul concept răspunde la întrebări fundamentale de teorie și practică: cum intervenim în cadrul unei ruine și cum ne apropiem de ea fără a-i altera autenticitatea? Proiectul susține consolidarea structurală a monumentului, asumând patina timpului, degradarea firească și condiția sa poetică, excluzând o reconstituire mimetică. Astfel, noua intervenție se diferențiază clar prin materialitate, textură și formă. Relația compozițională este rezolvată printr-o ierarhie precisă: noul volum este amplasat pe latura vestică a sitului pentru a proteja perspectivele majore și pentru a funcționa ca un fundal. Având un accent orizontal continuu și o structură pavilionară din lemn lamelar parțial îngropată în teren, clădirea evidențiază prin contrast verticalitatea fragmentelor de zidărie, generând un decupaj ce înrămează ruina de-a lungul traseului. Acest volum adăpostește cazarea, facilitățile ecvestre și dotările aferente. Parcursul scenografic este articulat de o serie de simboluri: apa devine o reflexie vie între trecut și prezent, arcul inversat te ancorează în moment focalizând privirea pe substanța istorică, iar succesiunea de arce trimite la straturile succesive ale timpului.

Intervenția în cadrul ruinei se materializează printr-o pasarelă din lemn lamelar și sticlă structurală care transcende rolul tehnic și devine un instrument muzeal al memoriei. Aceasta se ridică la cota fostului conac, recreând memoria spațială a locului; traseul prin sit reia fluxurile istorice de deplasare, permițând vizitatorului să retrăiască experiența conacului. În plus, pasarela reunește elementele verticale izolate și acționează ca un filtru ce marchează diferența dintre interior și exterior, înrămând peisajul prin golurile zidurilor. În incintă sunt amenajate un spațiu memorial și o zonă de așteptare, iar o scară nouă coboară în subsolul transformat într-un spațiu dedicat degustării vinului.

Infrastructura ecvestră conferă o dinamică vie sitului și îl conectează la teritoriul înconjurător prin trei circuite tematice: Circuitul Istoric (legat de podul medieval, biserica de lemn și cetatea dacică de pe dealul Cătălina), Circuitul Cramelor (care traversează podgoriile Cotnari) și Circuitul Natural (orientat spre acumulările Belcești). Gândită în patru etape organice, intervenția transformă ruina dintr-un martor inert într-un peisaj viu al memoriei, al culturii și al regenerării rurale durabile.