ro | en
Noul sediu al Școlii de Conservare și Restaurare de Arhitectură și al Școlii de Urbanism din Sibiu

Noul sediu al Școlii de Conservare și Restaurare de Arhitectură și al Școlii de Urbanism din Sibiu

Autori: Ana-Maria Marțiș

Îndrumători: conf.dr.arh. Andrei Șerbescu, drd. arh. Roberta Frumușelu-Untaru, drd. arh. Eduard Untaru
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
Facultatea de Arhitectură

Comentariul autorului

Proiectul de diplomă propune un nou sediu pentru Secția de Conservare și Restaurare de Arhitectură și Școala de Urbanism din Sibiu, pornind de la necesitatea reală a unor spații adaptate cerințelor tehnice și pedagogice ale celor două specializări. Amplasat la marginea zonei protejate a centrului istoric, pe un sit afectat de demolările și restructurările perioadei comuniste, proiectul urmărește totodată repararea unei discontinuități urbane și reintegrarea colțului de insulă în țesutul compact specific Sibiului.
Propunerea preia din morfologia orașului istoric densitatea construită, dezvoltarea în profunzimea parcelei, succesiunea de curți, gangurile și șarpantele înalte, reinterpretându-le într-un limbaj contemporan. Un volum principal, dispus paralel cu strada, reface frontul stradal și concentrează activitatea permanentă a Școlii de Conservare și Restaurare, în special atelierele de proiectare. Din acesta se desprind o serie de brațe care pătrund în adâncimea parcelei și adăpostesc atelierele de specialitate, laboratoarele și funcțiunile utilizate temporar. Între volume se formează o succesiune de curți cu grade diferite de intimitate, către care activitatea atelierelor se poate extinde.
Organizarea spațială pornește de la modelul școlii peripatetice, în care învățarea nu este limitată la sala de curs, ci continuă prin deplasare, observație și întâlnire. Circulația devine astfel un spațiu pedagogic. Gangurile, traseele în anfiladă, curțile și cursiva din lemn generează un parcurs continuu, uneori indirect și aproape labirintic, care pune în relație atelierele, biblioteca, arhiva digitală, laboratoarele și cele două școli. Cursiva funcționează ca un prag între interior și curți, dar și ca loc de întâlnire și schimb de idei. Panourile sale fixe și mobile permit ventilarea naturală și mențin permanent relația vizuală cu spațiile exterioare. Succesiunea acestor spații susține ideea de „învățare împreună”, în care activitățile specializate alternează cu momente informale de lucru, observație și dialog, iar deplasarea prin școală devine ea însăși parte a experienței educaționale.
Școala de Urbanism este integrată în clădirea existentă a fostei Școli Evanghelice, completată cu ateliere, spații comune de lucru și unități de cazare temporară pentru profesori și specialiști invitați. Funcțiunile comune: cafeneaua, magazinul de materiale, cantina, biblioteca, materioteca, lapidariumul și laboratoarele consolidează relația dintre cele două școli și deschid parțial ansamblul către oraș.
Parcursul școlii culminează în mansarda volumului principal, concepută ca o agoră contemporană și ca nucleu social și intelectual al comunității academice. Inspirată atât de imaginea șarpantelor înalte ale Sibiului, cât și de ideea atelierului comun din școala lui Frank Lloyd Wright, mansarda este un spațiu flexibil pentru lucru individual și colectiv, jurizări, conferințe, prezentări și expoziții. Mobilierul este integrat în capetele structurii de lemn, în timp ce zona centrală rămâne liberă și reconfigurabilă.
Prin această organizare, clădirea nu este concepută doar ca suport al procesului educațional, ci ca instrument pedagogic în sine: un sistem de spații, trasee, praguri și locuri de întâlnire în care arhitectura susține învățarea continuă, colaborarea și contactul direct cu practicile conservării și restaurării.



2026
Cercetare prin arhitectură
Diplome de arhitectură