Între limită și limitare - arhitectura ca martor al proiectului politic comunist

Comentariul autorului

Am ales Casa Radio ca loc pentru Muzeul Comunismului pornind de la relația dintre clădire și perioada pe care proiectul își propune să o exploreze. Concepută în anii ’80 ca parte a unui proiect monumental al regimului și rămasă neterminată după schimbarea acestuia, Casa Radio păstrează în structura sa urmele unei epoci în care arhitectura a devenit instrument al puterii și al reprezentării ideologice. Pentru mine, clădirea reprezintă mai mult decât un suport pentru muzeu. Ea devine primul obiect al expoziției, un martor al unei perioade în care spațiul construit și viața cotidiană au fost profund influențate de sistem.
Conceptul „Între limită și limitare” pornește de la relația dintre individ și granițele impuse asupra existenței sale. Limita poate defini un spațiu, o libertate sau o alegere, în timp ce limitarea apare atunci când această graniță este stabilită din exterior. În perioada comunistă, controlul s-a extins asupra locuirii, muncii, educației, informației și vieții private. Am transpus această idee în arhitectură printr-un parcurs construit din spații care se închid și se deschid, comprimă și eliberează, ascund și dezvăluie. Lumina, întunericul, transparența, materialitatea și relația cu orașul participă la construirea unei experiențe în care vizitatorul poate percepe diferitele forme ale limitării.
Narațiunea muzeului este organizată prin trei perspective: Cetățeanul, Nomenclatura și Dizidentul. Cetățeanul parcurge experiența cotidiană, de la propagandă și supraveghere până la lipsuri, standardizarea locuirii și pierderea individualității. Nomenclatura urmărește mecanismele puterii, ideologia, construcția „omului nou” și proiectele monumentale prin care regimul își afirma autoritatea. Dizidentul introduce opoziția, protestul și represiunea, transformând limita într-un punct de confruntare și într-o posibilitate de depășire. Cele trei trasee se intersectează în puncte comune, unde perspectivele se suprapun și construiesc o imagine mai complexă asupra aceleiași realități. Un spațiu dedicat celor „născuți în comunism” aduce în prim-plan copilăria, educația și obiectele cotidiene prin care ideologia era transmisă generațiilor tinere.
Intervenția păstrează caracterul masiv al Casei Radio și îl transformă într-o parte a experienței muzeale. Parcursul pornește din zona publică și continuă prin spații expoziționale, educaționale și de spectacol, fiecare contribuind la construirea narațiunii. Traseul ajunge treptat către zone mai deschise, unde lumina și perspectiva asupra orașului creează un moment de distanțare și reflecție. Casa Radio devine astfel parte din expoziție. Trecutul clădirii și memoria perioadei comuniste se întâlnesc într-un spațiu în care arhitectura funcționează ca martor, suport al memoriei și instrument de înțelegere.