Balastiera Iojib: terrain vague, peisaj în devenire

Comentariul autorului

Balastierele apar acolo unde construim: nevoia de agregate aduce extracția aproape de așezări și schimbă treptat terenul din jurul lor. La Iojib, în județul Satu Mare, această transformare se desfășoară de 36 de ani, în cadrul aceleiași afaceri de familie. Balastiera se află imediat lângă sat și este încă activă. Între diguri, lacuri și instalații au crescut vegetație spontană și forme neașteptate de viață publică: o plajă, un restaurant de evenimente și folosiri informale ale malurilor. Viitorul locului a început deja, în timp ce extracția continuă.

Această apropiere produce oportunități și conflicte concrete. Locuitorii ajung la apă printr-un teritoriu organizat pentru camioane și utilaje. Zgomotul și praful se întâlnesc cu agrementul; malurile și vegetația se modifică odată cu avansul exploatării. Proiectul privește balastiera ca pe un peisaj productiv, în care accesul public se stabilește printr-o negociere continuă cu munca, proprietatea și procesele ecologice. Miza este să ofere satului o relație durabilă cu acest teritoriu, chiar în condițiile schimbării lui.

Strategia începe prin mutarea accesului camioanelor pe un flux distinct. Întâlnirea dintre circulația industrială și cea publică este concentrată într-un nod controlat. Această separare face posibil un parcurs permanent din centrul satului, de-a lungul lacurilor și al marginii industriale, până la Valea Racta. Șase nuclee îi dau ritm și motive de oprire. Piața agroalimentară și livada întăresc viața cotidiană a satului. Agrementul se concentrează lângă lacul deja folosit, iar către capătul traseului intervențiile devin mai rare. Astfel, apropierea de industrie și de peisajul spontan poate fi trăită treptat, în condiții diferite de acces și utilizare.

Topografia balastierei ascunde și dezvăluie pe rând locul. Plantările completează vegetația existentă, oferă umbră și deschid priviri către apă, sat, câmpie și instalațiile încă active. Pasarelele, pontonul, platformele și cele două turnuri apar în punctele unde această relație se schimbă: permit traversarea, fixează un loc de întâlnire sau ridică privirea deasupra digurilor. Turnul asamblat preia caracterul infrastructurii industriale; turnul din movila de balast transformă masa terenului într-un loc de observație. Arhitectura este concentrată în aceste praguri, iar între ele apa, vegetația și relieful își păstrează capacitatea de a evolua.

Intervențiile sunt gândite în etape, odată cu retragerea frontului de extracție și cu schimbarea malurilor. Unele folosiri pot fi temporare; traseul și punctele sale de orientare dau continuitate locului. Terrain vague descrie aici o condiție vie, care primește sensuri noi pe măsură ce munca și natura modifică terenul. Proiectul oferă satului un parcurs public stabil printr-un peisaj care rămâne în producție și în devenire.